Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 aprilie 2018
Informare · informare
Carmen Ileana Mihălcescu
Discurs
Bună ziua, doamnelor și domnilor deputați!
Declar deschisă ședința de astăzi a Camerei Deputaților și anunț că din totalul celor 329 de deputați și-au înregistrat prezența 198.
În conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaților, vă informez că au fost distribuite deputaților următoarele documente: ordinea de zi pentru ședințele Camerei Deputaților din zilele de marți, 10, și miercuri, 11 aprilie 2018; programul de lucru pentru perioada 9–14 aprilie 2018; lista rapoartelor depuse în perioada 3–10 aprilie 2018 de comisiile permanente sesizate în fond; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curții Constituționale; informarea cu privire la inițiativele legislative înregistrate la Camera Deputaților și care urmează să fie avizate de comisiile permanente.
Potrivit programului de lucru aprobat, astăzi, de la ora 17.00, avem primirea de răspunsuri la interpelările adresate membrilor Guvernului.
Trecem la dezbaterea inițiativelor legislative înscrise pe ordinea de zi.
La punctul 2 avem...
Doamna Moagher, vă rog frumos, pe procedură.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.