Farkas Anna Lili

Bună ziua, domnule președinte! Bună ziua, stimați colegi! „Cine nu are bătrâni să-și cumpere”

„A îmbătrâni este singurul mijloc de a trăi mai mult”, spunea francezul Voltaire. Este un lucru firesc, pe care nu îl putem nega, dar oare a trăi mai mult este o stare demnă și dezirabilă pentru marea majoritate a persoanelor de vârsta a treia?

Îmi pun această întrebare deoarece se apropie data de 1 octombrie, Ziua internațională dedicată persoanelor vârstnice, o zi a cărei semnificație mi-aș dori să o pot observa manifestându-se mult mai vizibil în comportamentul general al societății față de bătrânii săi.

Cu siguranță admitem cu toții că respectul față de persoanele vârstnice, precum și față de orice persoană este o chestiune de responsabilitate și onoare, aceasta pentru că, fără să ne dăm seama, vom fi tratați de copiii noștri la fel cum i-am tratat și noi pe bătrâni și pe părinți. Este un lanț al slăbiciunilor din care nu putem ieși decât prin acordarea respectului față de toți bătrânii noștri.

Privind în jur, ne confruntăm însă cu o realitate cruntă a vremurilor contemporane: din ce în ce mai multe persoane, care au crescut copii cărora le-au creat un drum în viață, se găsesc în situația de a rămâne singuri, fără sprijin, tocmai în perioada cea mai vulnerabilă a vieții lor. Este un aspect absolut trist și revoltător.

Chiar dacă viața bătrânilor a devenit o temă a discursului politic, acest fapt în sine nu este suficient. Vreau să cred că această tematizare nu rămâne doar la nivelul enunțurilor frumos ornate cu o vagă compasiune filantropică.

Doresc să atrag atenția, pe această cale, tuturor pentru a ne sensibiliza asupra condiției respectabile și vulnerabile a acestor persoane, pentru a ne manifesta solidaritatea cu dânșii, mai ales în aceste vremuri deosebit de grele.

Mulți și-au pus și își pun întrebarea firească: oare facem tot posibilul ca acești oameni, într-adevăr, să simtă demnitatea îmbătrânirii? Și, într-un final, cine trebuie să aibă grijă de bătrânii noștri?

Consider că răspunsul nu poate fi decât unul singur: familia, societatea și nu în ultimul rând noi, clasa politică, asta pentru că mult prea multe sunt problemele nerezolvate, mult prea multe nevoi neîmplinite și prea multe datorii ale societății față de această categorie de cetățeni neachitate.

Bătrânii au nevoie de o lume care să nu-i uite, să nu-i abandoneze, să nu-i trateze fără stimă, pentru că, până la urmă, valoarea cea mai importantă a civilizației omenești este veriga de legătură dintre cei tineri și cei vârstnici.

Sper că toate organizațiile de voluntariat, în acest an al voluntariatului, o să facă ceva de 1 octombrie, de Ziua Vârstnicilor.

Vă mulțumesc frumos.