Maria Andreea Paul

Bună ziua!

Domnule președinte, Stimați colegi,

Au avut loc audieri succesive ale conducerii Autorității de Supraveghere Financiară în comisiile parlamentare de specialitate. Fie că a fost vorba de Comisia pentru buget, finanțe și bănci, fie în Comisia pentru transporturi, fie în Comisia economică. Dar, în pofida faptului că parlamentarii din toate partidele politice au cerut demisia de onoare a președintelui ASF, acest lucru nu s-a materializat.

Știți de ce nu își dă demisia domnul Mișu Negrițoiu de la ASF și continuă să sfideze Parlamentul? În primul rând, pentru că nu are caracter. În al doilea rând, pentru că își caută parașuta de aur. Pentru că așteaptă să fie demis de către Parlament, și nu să-și dea demisia, ca să-și poată revendica cele opt salarii compensatorii pe care și le-a votat în Consiliul de administrație al ASF-ului, în cadrul contractului colectiv de muncă, pe care ei înșiși și l-au adoptat și votat.

În cazul președintelui ASF asta înseamnă opt salarii de peste 13.000 de euro pe lună, ceea ce echivalează cu un cost al exitului său de peste 104.000 de euro, la care angajatorul, adică ASF, este obligat să mai plătească 85% impozit la stat, conform jurisprudenței în domeniu.

Ca să simplific și mai mult lucrurile, pentru ASF, costul exitului domnului Mișu Negrițoiu se ridică la peste 192.000 de euro, în cazul în care refuză să-și dea demisia, plătiți din banii românilor, românii asigurați sau investitori pe piața de capital sau pe piețele de pensii private și alte piețe financiare. Atât costă obrazul gros.

Cum e posibil ca acești oameni să-și voteze lor înșiși astfel de privilegii fără ca Parlamentul să spună clar aceste lucruri?

Acestea sunt informațiile de care dispun. Și cer public ASF-ului să le dezmintă, în cazul în care ele nu sunt reale.

Dar mai cer un lucru, de aici, de la prezidiul Parlamentului: să fie urgent transparentizate aceste contracte de muncă din ASF!

Cer asta pentru că supravegherea piețelor financiare nu reprezintă stat în stat, ci reprezintă un bun public, care trebuie să se supună rigorilor de eficiență și de eficacitate.

Acestea nu sunt foloase necuvenite? Întreb instituțiile de profil. Cine a aprobat astfel de privilegii? De ce nu s-au discutat în Parlament, în comisiile de specialitate, natura și conținutul acestor contracte de muncă publice? Nu de puține ori ineficiența a fost plătită tare scump de români.

Cum a fost posibil ca în ultimii 26 de ani să existe astfel de contracte de muncă în spațiul public? Scurt am să vă răspund, la obiect: din cauza lipsei profesionalismului în Parlamentul României.