Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 noiembrie 2018
Declarații politice · respins
Theodora Șotcan
Discurs
Mulțumesc, doamnă președinte de ședință.
În baza prevederilor art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu adresa Pl-x 370 din 11 septembrie 2018, Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport a primit spre dezbatere în fond Propunerea legislativă pentru completarea art. 168 din Legea educației naționale nr. 1/2011.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea art. 168 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, în sensul creării obligativității ca, după acordarea titlului de doctor, în termen de maximum 180 de zile, Ministerul Educației Naționale să transmită către Biblioteca Națională a României un exemplar tipărit al tezei de doctorat și al anexelor acesteia, exemplar destinat fondului intangibil, precum și un exemplar digital, pe suport electronic, destinat consultării acestora.
Camera Deputaților este prima Cameră sesizată, iar propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.
În urma dezbaterii, în ședința din 3 octombrie 2018, comisia a propus, cu 11 voturi pentru respingere și 4 voturi împotriva respingerii, un raport de respingere a propunerii legislative, din următoarele considerente:
– Hotărârea Guvernului nr. 681/2011 privind aprobarea Codului studiilor universitare de doctorat, cu modificările și completările ulterioare, prevede, la art. 66 alin. (4), că: „Structura dosarului de doctorat și accesul la acesta vor fi reglementate printr-o procedură elaborată de CNATDCU și aprobată prin ordin al ministrului educației naționale și cercetării științifice, cu respectarea legislației în vigoare.”
Această procedură respectă mai multe reguli, printre care și cea prin care se stabilește că: „După acordarea titlului de doctor, în termen de maximum 30 de zile, IOSUD are obligația transmiterii unui exemplar tipărit al tezei de doctorat la Biblioteca Națională a României, unde poate fi accesat la cerere.”
Totodată, alin. (5) al aceluiași articol specifică faptul că „Dosarul de doctorat se arhivează de către IOSUD cu regim permanent”. Astfel, conform prevederilor legale în vigoare, un exemplar al tezei de doctorat este deja transmis la Biblioteca Națională a României, asigurându-se accesul persoanelor interesate la cercetarea propusă de teză, dar și transparența corectitudinii documentării bibliografice.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.