Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 noiembrie 2018
Dezbatere proiect de lege · respins
Dumitru Lupescu
Discurs
Bună ziua!
Mulțumesc, domnule președinte, pentru corectura numelui.
Declarația politică se numește „Cetățenii orașului Găești au dreptul la civilizația anului centenar – șoseaua de centură și pasarela peste calea ferată”.
Cetățenii din orașul Găești au semnalat de nenumărate ori ratarea anilor 2011–2018 privind obiectivele de investiții, printre care se numără atât proiectul „Modernizare DN 61, Ghimpați–Găești”, care include și modernizarea pasarelei peste calea ferată, proiectul „Modernizare DN 72A, Târgoviște–Câmpulung”, precum și „Varianta de ocolire Găești”, toate din județul Dâmbovița.
Ultima investiție nominalizată anterior este acum prevăzută și în master planul atât de lăudat, de transport, însă structurile centrale și locale competente în materie – Ministerului Transporturilor, CNAIR, autoritățile locale – nu au făcut nimic pentru demararea investiției. Așa a fost compromis cel mai mare proiect de investiții în transport din județul Dâmbovița.
De ce nu au încă județul Dâmbovița și orașul Găești centură ocolitoare?
În Găești se intersectează trei drumuri naționale: DN 7, DN 72 și DN 61. Traficul din oraș este infernal, iar Găeștiul este sufocat de traficul greu.
Proiectul „Varianta de ocolire Găești” a fost în sarcina guvernanților PSD și a CNAIR, iar realizarea lui – cu termen 2015 – ar fi însemnat descongestionarea traficului în zona centrală a orașului Găești și, totodată, o importantă dezvoltare economică, cu crearea de locuri de muncă, atât de lăudată de guvernanți.
După ce indicatorii tehnico-economici ai lucrării au fost întocmiți încă din 2009 și aprobați prin Hotărârea Guvernului nr. 157/2011, proiectul a fost inclus în Strategia CNAIR, iar acum PSD și, mai nou, partidele cu interese în zonă au reușit contraperformanța să îl „îngroape” fără explicații.
Privind consolidarea pasarelei de pe DN 61: pasarela peste calea ferată este într-o stare deplorabilă, are „bulină roșie”, prezintă lipsuri în elementele de siguranță a traficului, fisuri în structura de susținere etc. Investiția este înscrisă în programul CNAIR la nr. crt. 66.
Proiectul ce include pasarela face parte din lista proiectelor CNAIR, capitolul „Drumuri naționale în pregătire” – lungimea totală – 67,197 km.
Vă rog să observați, în continuare, că acest proiect a intrat la apă, s-a diminuat.
Ministerul nu vede micșorarea lungimii investiției.
În 2009 investiția avea lungime totală de 78 de kilometri. Pe site-ul CNAIR apar 76 de km.
La capitolul „Drumuri naționale în pregătire” apar 67 de km.
Și atunci întrebăm: de ce nu au fost atrase fonduri europene pentru ducerea la îndeplinire a acestor lucrări de investiții?
De ce nu au făcut nimic autoritățile centrale și locale pentru demararea proiectelor?
Avea dreptate comisarul european Corina Crețu, atât de dezaprobată de guvernanții actuali! „Nu vor!”