Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 mai 2013
Declarații politice
Andrei Răzvan Condurățeanu
Discurs
Bună ziua! Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Am o declarație politică prin care vreau să arăt că, începând din luna iulie, venitul minim pe care Guvernul a spus că-l majorează cu 13 procente va fi majorat în două tranșe, cu 8,5 de la 1 iulie și cu 4,5 de la 1 ianuarie 2014.
Având în vedere faptul că am ieșit în presă și am declarat că această lege și această inițiativă legislativă au fost depuse de noi, de PP-DD, prin mine, inițiator, acum o lună de zile, mă bucur că Guvernul ne copiază ideile și inițiativele noastre și iese cu ele în presă și sper ca până la urmă să ia în calcul faptul că majorarea pe care am propus-o noi este reală și sustenabilă față de a lor.
Nu pot însă să nu remarc faptul că Guvernul, și în special Ministerul Muncii, prin Ordonanța de urgență nr. 124 care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2012 a introdus o modalitate de calcul unitară, astfel încât toate prestațiile sociale să se raporteze la un indicator social de referință (ISR). ISR reprezintă unitatea exprimată în lei la nivelul căreia, potrivit legii, se raportează beneficiile de asistență socială suportate din bugetul de stat.
Încă din momentul introducerii lui, prin punctul 6 din Ordonanță de urgență nr. 126/2008, începând cu luna octombrie 2008, valoarea acestui indicator a rămas neschimbată.
La data introducerii sale, cu acordul instituțiilor financiare internaționale, se menționează că acest indicator este o practică europeană. În prezent, sunt calculate în funcție de valoarea acestui indicator mai multe prestații sociale, ca: venitul minim garantat; alocația pentru susținerea familiei; ajutorul pentru încălzirea locuinței; alocația de stat pentru copii; alocația de plasament; și indemnizații, stimulente și ajutoare pentru creșterea copilului: această indemnizație pentru creșterea copiilor ca stimulent lunar (prin OUG nr. 111/2010), dar și indemnizațiile și ajutoarele care se acordă persoanelor care au în îngrijire un copil cu handicap 0–7 ani, acordate în baza Legii nr. 448/2006.
Mai sunt încă patru inițiative: indemnizația lunară de hrană; ajutor pentru persoane refugiate; ajutorul de urgență; și ajutorul social, dar și alte drepturi conexe acordate în baza Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.
Am constatat că anunțul guvernamental nu ia în considerare și majorarea ce s-ar fi cuvenit și altor importante drepturi cu caracter social, adică cele pe care vi le-am citit mai înainte.
În Comisia pentru muncă și protecție socială din Camera Deputaților se află în discuție un proiect de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, lege care definește din punct de vedere legal creșterea indicatorului social de referință.
În urmă cu mai mult de o lună, la începutul lunii aprilie 2013, am depus un amendament la această lege prin care ar fi majorate, așa cum ar fi normal, toate drepturile sociale legate, prin lege, de valoarea indicatorului social de referință. Având în vedere faptul că din momentul introducerii lui, începând cu luna octombrie 2008, valoarea acestui indicator a rămas nemodificată, amendamentul propune o creștere cu 20 de procente.