Maria Andreea Paul

Bună ziua!

Stimați colegi,

Acest proiect de lege nu are culoare politică. Este vorba despre copiii acestei țări și despre nevoia de a avea un sistem de monitorizare a modului în care este respectat dreptul copilului.

40 de țări europene au o instituție independentă a Avocatului Copilului. În România nu există așa ceva. Din anul 1997 – așadar, de un deceniu –, există Rețeaua europeană a ombudsmanilor copiilor. România nu are așa ceva. Proiectul politic este semnat de către deputați și senatori din toate partidele politice. Doamnele din toate partidele politice reprezintă corpul dur al inițiatorilor acestui proiect de lege.

De ce un astfel de proiect de lege? În primul rând, astăzi, în România, nu există date statistice și sisteme eficiente care să ofere o imagine completă și reală cu privire la situația copiilor și la respectarea drepturilor lor, ceea ce face aproape imposibilă plasarea problematicii drepturilor copilului pe agenda publică și, implicit, politică.

În ciuda procentului semnificativ din populație – unul din cinci români sunt astăzi copii –, vocea lor este invizibilă. Ei, copiii, sunt invizibili pentru politici, nu reprezintă o voce.

O treime din copiii României trăiește în sărăcie. Opt minori din o sută trăiesc în România la nivelul de sărăcie severă, cu mai puțin de 15 lei pe zi. 40% din populația României se află în risc de sărăcie și excluziune socială, dar, în rândul copiilor, acest procent crește la aproape 50%. Cei mai vulnerabili sunt copiii din mediul rural și copiii romi.

Ceea ce am propus în acest proiect de lege este respectarea principiilor de la Paris, respectarea recomandărilor Consiliului European, pentru crearea unei instituții independente, accesibile, care să respecte rigorile pluralismului, ale mijloacelor și resurselor necesare pentru desfășurarea activității instituției Avocatului Copilului și, mai ales, apolitice. Apolitice.

Nu detaliez caracteristicile și atribuțiile Avocatului Copilului, dar vă spun atât: este a treia inițiativă și proiect de lege din ultimul sfert de veac.

A sosit timpul să ne revenim și să acordăm atenție și să onorăm această lipsă a deciziei publice în România de a avea și de a crea o instituție eficientă a Avocatului Copilului. Iar poziționarea Avocatului Poporului poate să fie de înțeles; lui nu-i va conveni să îi plece cinci angajați și bugetul aferent; el va refuza. El, oricum, nu este Avocatul Poporului, el este avocatul unora din spectrul politic. Copiii însă nu au culoare politică.

Vă mulțumesc.