Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 iunie 2015
Informare · respins
Aurelia Cristea
Informare privind afilierea domnului deputat Gheorghe Roman la Grupul parlamentar al PNL
Discurs
## Bună ziua!
## Stimați colegi,
Aș vrea să salut în primul rând efortul și consecvența echipei ministeriale pentru a rescrie cele două coduri și, discutând acum despre Codul de procedură fiscală, aș vrea să spun că s-au adus nenumărate clarificări în ceea ce privește definițiile și toate acele situații care s-au întâlnit pe teren și care au fost interpretate în mod eronat sau care au dus la procese în instanță sau la situații în care a trebuit să intervenim prin corecții legislative.
Cred că este un pas important în ceea ce înseamnă o promisiune pe care Guvernul Ponta și-o onorează din nou, aceea a faptului că va oferi mediului economic stabilitate, predictibilitate și, evident, măsurile de relaxare fiscală despre care am discutat deja mai devreme, în ceea ce privește Codul fiscal.
Aș vrea să mulțumesc colegilor și tuturor celor care au lucrat în această perioadă la dezbaterile din comisie și să le mulțumesc în primul rând pentru faptul că au fost adoptate și cele două amendamente care dau posibilitatea ANAF-ului să aibă o colaborare foarte bună cu instituțiile bancare, în sensul în care să fie o transmisie de date între cele două instituții, astfel încât recuperarea prejudiciilor, ca urmare a evaziunii fiscale, să se facă mult mai bine și mult mai repede.
Cred că votul de astăzi va confirma, de altfel, ceea ce s-a întâmplat și până acum, și anume faptul că putem să avem unanimitate pe proiectele care țin de interesul național. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.