Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 mai 2018
Declarații politice · adoptat
Laurențiu Nistor
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
Bună ziua, stimați colegi!
Bună ziua, doamnă președinte!
Declarația mea politică de astăzi se intitulează „Guvernarea PSD – România la bilanț”.
De curând, Guvernul a făcut un bilanț esențial al primului trimestru al anului 2018, în fața Comitetului Executiv Național. Un demers responsabil și necesar pentru evaluarea aplicării programului de guvernare. Realitatea demonstrează
că măsurile implementate de Guvernul PSD au efecte pozitive în economie, dar mai ales în buzunarele românilor.
Țara noastră are cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană. Producția industrială a României a avut cea mai spectaculoasă creștere din ultimii 15 ani. Niciodată, din 2003, industria nu a mai avut un ritm de creștere atât de pronunțat, iar Guvernul continuă să sprijine investițiile ce pot genera o creștere economică. Astfel, în bugetul din 2018, pentru investiții s-au alocat peste 37 de miliarde de lei, cu 11 miliarde de lei mai mult decât anul trecut.
Creșterea economică record din 2017 a României s-a văzut și s-a simțit efectiv în buzunarele românilor – salariați, pensionari, companii –, ca urmare a aplicării programului de guvernare PSD–ALDE.
În consecință, depozitele bancare ale populației și ale companiilor au crescut semnificativ, ceea ce înseamnă că mulți români au intrat în clasa de mijloc, așa cum am promis în campanie, iar astfel se îndeplinește unul dintre obiectivele strategice ale PSD. Mai mult, a crescut cu peste 120.000 numărul locurilor de muncă. A crescut cu peste 185.000 numărul contractelor cu timp integral de muncă.
Politica guvernării PSD de a majora salariile din sănătate a redus cu 70% numărul medicilor care vor să plece din țară.
Știm cu toții că exodul medicilor devenise o problemă gravă în România, pentru care era necesar să găsim soluții imediate. Și am găsit. Cu siguranță, nu ne vom opri aici și vom avea grijă în permanență ca acest sector extrem de important – sănătatea – să ne preocupe pe toți și în special Guvernul.
Mi se pare extrem de important faptul că România are cel mai mic șomaj din ultimii 20 de ani, respectiv 4,6%, iar companiile autohtone sunt mai profitabile decât cele străine. Mai mult, în timpul guvernării PSD a scăzut drastic numărul beneficiarilor de ajutor social. Astfel, în martie 2018 s-a înregistrat cel mai mic număr de asistați social din ultimii cinci ani.
Așadar, atunci când vorbim pe cifre, atunci când instituțiile de profil confirmă aceste cifre, suntem, în mod evident, în fața unei realități de necontestat. Guvernul PSD face lucruri bune pentru români și aplică măsurile promise în campania electorală. Mai mulți români în clasa de mijloc nu este un slogan, este o realitate.
Vă mulțumesc. Deputat al PSD, Laurențiu Nistor.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .