Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 mai 2017
Informare · informare
Florin Iordache
Discurs
Bună ziua, stimați colegi!
Declar deschisă ședința de astăzi a Camerei Deputaților și vă anunț că din totalul celor 329 de deputați și-au înregistrat prezența, până în acest moment, un număr de 167.
La primul punct al ordinii de zi, în conformitate cu prevederile art. 94 din regulament, vă informez că au fost distribuite următoarele documente: ordinea de zi pentru ședințele de luni, 8 mai 2017, și marți, 9 mai 2017; programul de lucru pentru perioada 8–13 mai; lista rapoartelor depuse în perioada 2–8 mai 2017; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curții Constituționale; informarea cu privire la inițiativele legislative înregistrate la Camera Deputaților.
Vă reamintesc că, potrivit programului de lucru, de la ora 17.00 avem primirea de răspunsuri la interpelările adresate membrilor Guvernului.
Înainte de a începe, înțeleg că, pe procedură...? Vă rog.
Liderul Grupului ALDE și apoi voi supune votului ordinea de zi.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.