Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 februarie 2010
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Farkas Anna Lili
Discurs
Bună ziua, stimați colegi!
Sunt în totul de acord cu doamna deputat că trebuie să avem mare grijă de viitorul copiilor noștri, al tinerilor noștri. Eu, în altă ordine de idei, aș dori să vorbesc despre acest lucru.
Declarația mea politică se referă la „Ierburi legale, un atac la viața tinerilor noștri”.
Magazinele care vând ierburi halucinogene, printre cele mai răspândite fiind _legal herbs_ sau franciza unei firme americane _Spice shop,_ au aproape 500 de mii de clienți și s-au înmulțit ca ciupercile în ultimul an.
În ultima lună și jumătate, în Brașov, aproape pe fiecare stradă sunt 2-3 astfel de magazine. Deși substanțele oferite spre vânzare de aceste magazine sunt numite droguri legale sau droguri din plante, în unele țări europene aceste droguri sunt reglementate de aceleași legi ca și drogurile controlate și pot aduce aceleași pedepse. În Marea Britanie, de exemplu, există un proiect de lege pentru interzicerea comercializării ierburilor legale care nu sunt produse naturale, așa cum susțin producătorii, ci au și aditivi sintetici, printre care unul derivat din cannabinol. Unul dintre aceste produse este _spice_ care a fost adus din China și este deja interzis în Germania, Austria și Franța. În România, produsul se poate cumpăra de pe Internet sau de la aceste magazine etnobotanice.
În Brașov, chiar în vecinătatea mea, se află un astfel de magazin. Este de-a dreptul revoltător cum se distruge sănătatea tinerilor. Din păcate, numărul clienților se înmulțește zi de zi. Te doare sufletul când vezi fete tinere, băieți, copii frumoși, bine dezvoltați, bine îmbrăcați, ieșind din aceste magazine cu ochii încețoșați, clătinându-se sau cu fața mulțumită că au reușit să procure o nouă doză de ceai de vis.
Grav este că au fost semnalate mai multe cazuri în care consumatorii de droguri legale au ajuns la urgență din cauza acestora. Mai mult, unii au ajuns la spital delirând și prezentând tahicardie, ba intrând în comă, sau chiar ajungând la deces, și asta pentru că nu se spune nimic despre efectele secundare ale acestor combinații de substanțe și plante, dar care, folosite pentru consumul uman, pot fi toxice, pot provoca deviații de comportament, amețeală, confuzie, nemaivorbind de cazurile cu efect tragic la care am făcut referire mai sus.
În consecință, aș dori să atrag atenția colegilor mei din Camera Deputaților ca proiectul de lege care interzice comercializarea produselor etnobotanice cu efect halucinogen și euforic, adoptat în noiembrie în Senat, să fie tratat cu maximă seriozitate, în sensul adoptării sale, chiar dacă decizia de scoatere în afara legalității a acestor alternative poate fi catalogată, și în acest caz, o reacție întârziată în fața unui risc necunoscut. Nu ne putem permite să periclităm prin neglijență și nepăsare viața și viitorul copiilor noștri.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .