Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 iunie 2008
other · respins
Bogdan Olteanu
Discurs
Bună ziua, stimați colegi!
Vă rog să luați loc în bănci pentru a începe ședința. Rog liderii de grup să-și invite colegii în sală.
Continuăm ședința anunțându-vă că din totalul de 329 de deputați – înțeleg că 28 deputați și-au depus demisia –, deci din totalul de 329 de deputați sunt prezenți la lucrări un număr de 176 deputați. Sunt absenți 153, din care 81 participă la alte acțiuni parlamentare.
Continuăm cu dezbaterea punctelor înscrise pe ordinea de zi, reamintindu-vă votul final de la ora 12.30, procedura cu bile în cazul colegilor noștri de la ora 13.00 și, de asemenea, faptul că am stabilit totuși să lucrăm până la epuizarea ordinii de zi.
Suntem, dacă nu greșesc, la punctul 7 de pe ordinea de zi, reexaminarea, la cererea Președintelui României, a Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 56/2007 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României.
Proiect reexaminat și adoptat de Senat.
Legea are caracter ordinar.
Raport de adoptare a legii în forma adoptată de Senat, de
admitere a cererii de reexaminare, practic.
- Suntem Cameră decizională.
Inițiatorul, vă rog frumos, dacă doriți.
## **Domnul Marin Pătuleanu** _**–** secretar de stat în Ministerul Internelor și Reformei Administrative_ **:**
Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor deputați,
Așa cum vă este cunoscut, prin Ordonanța nr. 56/2007 s-a urmărit în principal acordarea unor autorizații de muncă pentru străinii care solicită încadrarea în muncă sau detașare pe teritoriul României, precum și simplificarea procedurilor administrative în ceea ce privește încadrarea în muncă sau detașarea străinilor pe teritoriul României.
Ulterior, după adoptarea legii de aprobare a ordonanței, s-a primit o cerere de reexaminare.
Guvernul este de acord cu forma adoptată de Senat și vă adresează rugămintea de a o adopta și dumneavoastră în aceeași formă.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.