Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 iunie 2008
Informare · informare
Valer Dorneanu
Discurs
Bună ziua, stimați colegi! Vă rog să vă luați locurile.
Am întârziat puțin pentru că Grupul parlamentar al PNL a avut o ședință. Au venit acum majoritatea dintre colegii noștri.
Dați-mi voie să declar deschise lucrările ședinței de astăzi a Camerei Deputaților și să vă anunț, potrivit regulamentului, că, din totalul celor 329 de deputați, și-au înregistrat prezența la lucrări un număr de 178, fiind absenți 151, dintre care șase participă la alte acțiuni parlamentare.
Vă rog să-mi permiteți, pentru început, să vă informez, potrivit art. 94 din regulamentul nostru, asupra documentelor care v-au fost distribuite în casetele dumneavoastră și care sunt și afișate:
– ordinea de zi pentru perioada 23–26 iunie 2008;
– programul de lucru pentru perioada 23–28 iunie 2008; – informarea cu privire la inițiativele legislative înregistrate la Camera Deputaților și care urmează să fie avizate de comisiile permanente;
- lista rapoartelor depuse în perioada 18–23 iunie 2008
- de comisiile permanente sesizate în fond;
– sumarul privind conținutul fiecărui Monitor Oficial al României.
## Intrăm în ordinea de zi.
La punctul 2 sunt câteva cereri de demisie, dar vă rog pe cei care le-ați depus să fiți de acord ca să le dezbatem pe toate mâine. Mai sunt în curs de a fi primite mai multe cereri în acest sens, de demisie.
La punctul 3, prelungirea termenului de depunere a raportului de către Comisia de anchetă a Camerei Deputaților pentru verificarea unor aspecte referitoare la activitatea unor membri din conducerea Curții de Conturi.
Da, doamna Aura Vasile, procedură din partea Grupului parlamentar al PSD.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.