Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 iunie 2019
Informare · Trimis la votul final
Natalia Elena Intotero
Discurs
„«Bunicii comunității» – o linie de finanțare în care Guvernul PSD a investit multă încredere”
În luna iulie a anului trecut, Autoritatea de management pentru Programul operațional „Capital uman” (POCU), din cadrul Ministerului Fondurilor Europene, a lansat apelul „Bunicii comunității – Servicii sociale și sociomedicale pentru persoane vârstnice”. Acest ghid finanțează proiecte care vizează sprijinirea dezvoltării/furnizării de servicii/accesului la servicii integrate în concordanță cu nevoile specifice ale persoanelor vârstnice, inclusiv prin utilizarea de soluții inovatoare în furnizarea serviciilor de bază.
Alocarea bugetară pentru acest apel, prin POCU, este de 15.000.000 euro, din care 14.400.000 euro reprezintă alocarea aferentă regiunilor mai puțin dezvoltate, iar 600.000 euro reprezintă alocarea aferentă regiunii dezvoltate București–Ilfov.
„Bunicii comunității” este o linie de finanțare în care Guvernul PSD a investit multă încredere. Persoanele vârstnice sunt cele mai vulnerabile, iar rolul politicilor publice este de a veni în sprijinul lor direct. Fie că vorbim de pensii mai mari, de acces la medicamente, de servicii sociale, toate fac parte din pachetul necesar unei vieți decente pentru seniorii noștri.
La sfârșitul lunii mai a acestui an au fost semnate trei contracte de finanțare, în cadrul apelului „Bunicii comunității”, de reprezentanții OIR POSDRU Vest din Timișoara. Proiectele vor finanța îngrijirea a peste 500 de persoane vârstnice și vor sprijini alți aproximativ 100 de seniori să depășească situații de vulnerabilitate.
Contractele prevăd servicii sociomedicale pentru 180 bătrâni din Bihor; servicii integrate pentru vârstnicii din comuna Pestișani, Gorj; sprijin pentru seniorii din Timișoara.
Practic, vorbim despre servicii sociale integrate de tip cantină socială, prin extinderea componentei de transport de hrană la domiciliu pentru persoanele vârstnice cu deficiențe locomotorii; centre de zi de socializare și petrecere a timpului liber de tip club; centru de asistență și recuperare; serviciu social integrat de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială.
O viață decentă pentru părinții și bunicii noștri este o responsabilitate pe care trebuie să ne-o asumăm cu toții, este un recurs la normalitate pe care suntem datori să îl onorăm cum putem mai bine.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.