Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 octombrie 2011
Declarații politice · respins
Cezar Florin Preda
Discurs
Ca inițiator al legilor privind reintroducerea uniformei obligatorii în școli, în învățământul primar și gimnazial, și interzicerea accesului elevilor în localuri publice în timpul săptămânii, respectiv de duminică până joi, inclusiv după ora 21.00, m-am confruntat cu o poziționare paradoxală a celorlalți decidenți din Guvern și Parlament, care nu-mi dau încă seama cum este înțeleasă de opinia publică.
Prim-ministrul și-a reafirmat în spațiul public susținerea pentru reintroducerea uniformelor în școli, dar punctul de vedere al Guvernului pe această lege a fost negativ, de respingere. Senatorii din Comisia pentru învățământ cunosc problemele școlii românești și știu foarte bine că deopotrivă profesori, părinți și chiar elevi invocă necesitatea purtării uniformei, pentru creșterea prestigiului educației și reintroducerea disciplinei în școală acolo unde ea a devenit o noțiune necunoscută tinerilor. Cu toate acestea, senatorii României au respins proiectul de lege.
Astăzi legea este pe ordinea de zi a ședinței Comisiei pentru învățământ de la Camera Deputaților, unde eu sper și îmi doresc să primească votul deputaților, dar sunt conștient că punctul de vedere al Guvernului, cel de respingere, va cântări greu încă o dată, și nu îmi explic cum este posibil să se întâmple așa, când motivația care stă la baza acestui proiect este una solidă, iar parlamentarii și responsabilii din Guvern și din Ministerul Educației cunosc și recunosc că părinți, profesori, elevi și alte persoane solicită, pe o singură voce, sprijinul nostru pentru asigurarea cadrului legal în vederea reintroducerii uniformelor în școli. Votul din Camera Deputaților este decisiv și sper să fie un vot așa cum și-l doresc cei care se ocupă de educația tinerilor din România, oamenii care sunt în fiecare zi la ore și care la rândul lor ne-au votat pentru ca noi să facem ce ne cer.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.