Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 noiembrie 2015
procedural · adoptat tacit
Márton Árpád Francisc
Aprobarea suplimentării ordinii de zi și a modificării programului de lucru
Discurs
că mărind cu 10% pentru toți bugetarii înseamnă că mărim cu 10% și pentru acei câțiva cărora acum câteva luni, prin ordonanță de urgență, li s-au mărit salariile cu 300%, mărim pentru tot segmentul bugetar. Deci pentru toate intervențiile din ultima vreme, când anumite categorii au primit măriri salariale, aceia mai primesc 10%.
Ca atare, cred că este bine-venită această majorare, dar trebuie să adoptăm cât mai repede posibil o lege a salarizării în domeniul bugetar.
Vă dau un alt exemplu, cu un amendament respins. Există categoria bugetarilor care primesc sporuri pentru că activează în domeniul atragerii surselor europene. Dar, de exemplu, medicii veterinari nu le primesc, deși și ei au niște funcții destul de importante în domeniul acesta. A fost un amendament adoptat de Senat, în Camera Deputaților neadoptat.
Deci sunt încă probleme care trebuie să fie rezolvate de legi pe care urmează să le votăm.
Să sperăm că veți vota și aceste legi.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.