Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 mai 2009
Declarații politice · Trimis la votul final
Costică Macaleți
Discurs
„Cabinete medicale mai ieftine pentru medicii botoșăneni”
Declarația mea politică de astăzi se referă din nou la un aspect ce ține de domeniul sănătății, mai exact, este vorba despre prețul mult prea piperat pe care medicii de familie ar trebui să-l plătească pentru a achiziționa cabinetele medicale. Astfel, din nefericire, medicii de familie botoșăneni nu își pot permite achiziționarea de cabinete medicale, din cauza supraevaluării imobilelor, iar acestea sunt în cea mai mare parte insalubre, medicii investind o sumă uriașă de bani pentru a le recondiționa și dota conform standardelor în vigoare.
Marea majoritate a imobilelor de vânzare pentru cabinete sunt vechi și degradate, medicii de familie, dornici să își amenajeze corespunzător locul de muncă, ar reuși să le transforme din ruine în clădiri funcționale poate numai dacă nu ar fi așa de scumpe.
Conform legislației, spațiile cu cabinete medicale și activități conexe actului medical vor fi vândute către cei care le utilizează. Însă, cel puțin la noi, în Botoșani, așa cum susțin și specialiștii, dar și reprezentanții Colegiului Medicilor, covârșitoarea majoritate a acestor imobile sunt spații vechi și nu beneficiază de întreținere, de amenajări, fiind într-o degradare continuă din cauza lipsei de fonduri.
Pentru ca un medic să-și achiziționeze un cabinet trebuie să treacă de o comisie formată din reprezentați ai autorităților
locale, un reprezentant al Direcției de Finanțe, un reprezentant al Direcției de Sănătate Publică, un reprezentant al Colegiului Medicilor sau al Colegiului Medicilor Dentiști. Această comisie analizează lista spațiilor date spre vânzare, după care studiază dosarele depuse de medicii care doresc achiziționarea spațiului. Consiliul local aprobă lista spațiilor scoase la vânzare, iar comisia aprobă vânzarea. Marea parte a cabinetelor sunt însă concesionate medicilor, iar vânzarea către aceștia din urmă nu ar fi o problemă dacă spațiile scoase la mezat nu ar fi supraevaluate de comisiile de specialitate.
Un spațiu de 27,59 metri pătrați costă 25.340 de euro. Un spațiu ceva mai mare, de 165,23 metri pătrați, ajunge până la 49.598 de euro. Și asta, fără ca spațiile respective să fie amenajate și dotate corespunzător, activitate care mai scoate din buzunarul medicului câteva mii de euro în plus. În orice caz, prea puțini medici de familie, sau poate niciunul, nu își pot permite achiziționarea, la asemenea prețuri, a unui spațiu dezafectat.
Dar situația este și mai gravă de atât. Mai exact, conform legislației în vigoare, pentru primii cinci ani concesiunea este de un euro metrul pătrat. De la data la care a apărut legea concesionării au trecut cinci ani. Anul acesta va fi termenul în care proprietarul, în speță consiliul județean, îl va invita pe chiriaș, respectiv medicul de familie, să plătească, în cazul în care nu vrea să cumpere spațiul, o chirie care poate ajunge și la 800 de euro metrul pătrat. Singura speranță a medicilor în aceste condiții este contestarea evaluării, apelând la un expert. Contestația poate fi depusă la Comisia de contestație, care va analiza doleanțele respectivului medic și poate formula un răspuns în favoarea sau defavoarea medicului. Din păcate, medicii de familie nu au acces la rapoartele de evaluare.