Culiță Tărâță

Camera Deputaților adopta, la 10 martie 1998, Legea nr. 96 privind proclamarea Zilei Drapelului Național, sărbătorită, în fiecare an, la 26 iunie.

Proiectul de lege privind „Ziua Drapelului Național” a fost inițiat de patru parlamentari ai PSD – Adrian Năstase, Dan Ioan Popescu, Acsinte Gaspar și Ioan Bivolaru. Conform acesteia, Ziua Drapelului Național este marcată de autoritățile publice și de celelalte instituții ale statului prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific, consacrate istoriei patriei, precum și prin ceremonii militare specifice. Se pot organiza, de asemenea, ceremoniale publice de înălțare a drapelului României. Este bine că am decis printr-o lege să sărbătorim acest eveniment fundamental pentru definirea identității noastre.

Legat de acest eveniment pe care îl vom marca peste câteva zile, permiteți-mi, stimați colegi, câteva considerente de ordin istoric.

Revoluția de la 1848 a lăsat națiunii române nu numai un program politic, care a marcat profund devenirea noastră istorică, dar, în egală măsură, ne-a transmis două simboluri fundamentale: drapelul național și cântecul care îi va călăuzi pe români în lupta pentru reîntregirea neamului, imnul național.

În anul revoluționar 1848, tricolorul românesc a fost înfățișat public, mai întâi la Paris, la Hôtel de Ville, în prezența lui Jules Michelet și a lui Dumitru Brătianu, în chiar momentul începutului Revoluției franceze, în februarie, apoi consacrat ca steag național, în Transilvania, de către cea de-a doua Adunare Națională de la Blaj. El a unit toți românii din Muntenia, Moldova și Transilvania în lupta pentru unitate și independență.

Drapelul național, albastru, galben, roșu, a fost decretat pentru prima oară ca simbol național de Guvernul revoluționar provizoriu din Țara Românească, la 26 iunie 1848,

dar istoria modernă consemnează faptul că aceste culori erau reunite în „Steagul cel mare” al Adunării norodului, în Revoluția de la 1821, condusă de Tudor Vladimirescu. Constituția României din 1991 prevede că drapelul tricolor este un simbol național, alături de stemă, sigiliu și imn. Anterior, în data de 15 iunie, drapelul național a fost sfințit. El avea înscrisă deviza „Dreptate și Frăție”.

Chiar dacă nu întotdeauna faptele istoriei noastre sunt cunoscute ca atare, putem afirma acum, la 163 de ani de la Revoluția din 1848, că țările române au fost ultima frontieră a marii revoluții europene din acel an. Fie ca pașii prin istoria înaintașilor noștri să ne ajute să depășim ambițiile mărunte, să mobilizăm marile virtuți cetățenești și umane, pentru a înscrie România pe traiectoria visată de pașoptiști, cei care au lansat tricolorul în lume. Victoria lor nu a fost imediată, dar nimic din ce este greu și măreț nu se înfăptuiește la comandă. Mesajul lor către noi rămâne extraordinar de actual, în spiritul racordării națiunii române la modernitatea europeană. Istoria ne întărește prin exemplul celor care au fost.