Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 mai 2009
Declarații politice · Trimis la votul final
Dan Bordeianu
Discurs
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare a început de mai bine de o săptămână, dar se pare că încă subiectele legate strict de acest eveniment întârzie să apară.
În aceste zile, așteptăm dezbateri referitoare la subiecte legate de importanța alegerilor europarlamentare, primele prin care România trimite la Bruxelles parlamentari care vor avea un mandat complet. Rar se discută despre Parlamentul European, despre caracterul oamenilor de pe listele cu candidați, dar nicidecum despre competențe și despre problematica europeană.
Probabil că noi toți încă nu realizăm cât de importantă este dimensiunea europeană pentru România. În plină criză economică, ne plângem cu toții de lipsa fondurilor atât de necesare dezvoltării comunităților românești. Din punctul meu de vedere, despre un asemenea subiect aș fi dorit să vorbim zilele acestea. În loc de asta, ce avem? Scandal zilnic, teme care ne macină de ani de zile, dispute fără conținut. Nu vreau să cred că nu ne putem depăși condiția de extracomunitari, nu vreau să cred că nu ne putem concentra pe subiectele importante și că nu vrem să înțelegem că ceea ce se întâmplă la Bruxelles ne influențează în mod direct.
Personal, în această campanie voi încerca să mă concentrez pe asemenea subiecte și voi refuza orice dispută care nu are nicio legătură cu campania europarlamentarelor.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.