Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 octombrie 2018
Declarații politice · respins
Cristina Elena Dinu
Discurs
„Campania «Informare acasă! Siguranță în lume!», promovată de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, a ajuns în județul Giurgiu”
În această primăvară, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, în parteneriat cu mai multe instituții publice, a lansat campania națională „Informare acasă! Siguranță în lume!”, ediția 2018.
Conform itinerarului, săptămâna trecută a fost rândul județului Giurgiu în această amplă campanie de informare.
Ne-am bucurat de prezența doamnei ministru Natalia Intotero, pe care vreau să o felicit încă o dată pentru această inițiativă!
După cum arată statisticile, avem cam 10 milioane de români în afara granițelor, mulți dintre aceștia plecați după deschiderea granițelor în 1989 sau după aderarea României la Uniunea Europeană, când românii au fost acceptați pe piața muncii din Europa.
Mulți dintre ei au plecat la îndemnul unor prieteni sau rude, fără a cunoaște nimic despre țările în care urmau să trăiască, fără să-și cunoască drepturile sau îndatoririle într-o societate și o cultură diferită de cea din care proveneau ei.
În aceste cazuri, unii dintre ei au devenit victime sigure, fiind supuși diferitelor abuzuri, fie la locul de muncă, fie, mai grav, abuzului sexual sau traficului de persoane.
Și nu puține au fost cazurile sfârșite tragic sau cele în care autoritățile române au fost nevoite să intervină pentru a rezolva aceste conflicte.
Faptul că această campanie își propune informarea cetățenilor români asupra riscurilor la care se pot expune odată cu decizia de a căuta un loc de muncă, un program de studii sau de a se stabili în afara granițelor României, acest lucru poate duce la evitarea multora dintre aceste situații.
Consider că întâlnirea doamnei ministru cu autoritățile locale și județene, cu prefectul și, foarte important, cu primarii localităților giurgiuvene, discuțiile avute și materialele de campanie promovate pot face ca această informare a cetățenilor să fie mai eficientă.
În comunitățile mici, așa cum sunt satele și comunele noastre, este mai ușor să cunoști situația celor plecați în străinătate, situația familiilor lor sau pe cei care intenționează să plece.
Dacă autoritățile locale sunt informate cu privire la drepturile și la responsabilitățile pe care românii le au în țările în care intenționează să muncească, să studieze sau să locuiască, inclusiv la drepturile sociale, ele pot deveni, la rândul lor, o sursă de informare pentru cetățeni.
Mai trebuie remarcat faptul că este pentru prima dată când toate ministerele care au competență în problematica românilor care lucrează, studiază sau locuiesc în afara granițelor țării s-au reunit într-o campanie comună, care vizează în mod esențial informarea cetățenilor români cu privire la potențialele riscuri la care se supun în momentul în care iau decizia de a lucra în străinătate fără a avea un contract de muncă legal, fără a cunoaște limba statului de rezidență, fără a ști care le sunt drepturile, libertățile, dar și responsabilitățile în calitate de cetățeni europeni.