Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 aprilie 2018
Comemorativ · respins
Dan Vîlceanu
Discurs
Când mă vedeți, vin repede. Doamnelor și domnilor,
Acest proiect de lege se referă la o situație complicată. O situație pe care Parlamentul – numai Parlamentul – poate să o clarifice. Pentru că, în momentul de față, pensionarii care au ieșit la pensie înainte de 2011 și au grupele I și II de muncă au primit decizii de recalculare, din partea Casei de Pensii, pe care le-am arătat și doamnei ministru, atunci când am discutat moțiunea simplă, decizii de recalculare în minus. Deci primesc decizie cu o pensie mai mică.
Aceasta înseamnă că la indexările de pensii ei nu primesc nimic. Până nu vor ajunge cu pensia calculată la nivelul pensiei în plată nu vor primi indexare.
Situația s-a complicat și mai mult în momentul în care acești pensionari au făcut contestație la instanță. În unele județe câștigă, în alte județe pierd.
Și, atunci, această situație nu poate fi clarificată decât de Parlamentul României, de Legislativ.
Nu vă mai spun faptul că ministrul muncii, prin Hotărârea Guvernului nr. 291/2017, a fost și cel care a generat această situație.
Deci la momentul acesta avem posibilitatea de a clarifica o situație, în sensul în care și instanțele de judecată care judecă aceste contestații făcute de pensionari să știe, să aibă o clarificare legislativă, să știe cum să judece. Pentru că, v-am spus, în acest moment, în unele județe se câștigă, în altele se pierde.
De aceea, solicitarea noastră către dumneavoastră este să votați acest proiect de lege, pentru că, pe de o parte,
rezolvăm o inechitate. Nu e posibil ca pensionarilor care au aceleași condiții, aceeași muncă și au ieșit la pensie înainte de 2011 să li se recalculeze pensia în minus, iar celor de după 2011 să li se recalculeze în plus, să primească ceva în plus.
Și, pe de altă parte, așa cum v-am spus, este necesar să existe această clarificare legislativă, astfel încât instanțele să poată judeca liniar.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.