Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 iunie 2018
Declarații politice · respins
Nicolae Giugea
Discurs
„Când se vor întoarce românii plecați la muncă în străinătate?”
România a pierdut în ultimii ani cea mai valoroasă resursă: tinerii. Nimic din ceea ce am pierdut în ultimii zeci de ani nu se compară cu acest lucru, pentru că România înseamnă, în primul rând, românii. Milioane de copii care abia au terminat școala sau chiar înainte să o termine și-au luat lumea în cap și au fugit în Occident, în speranța că numai așa vor putea să-și întemeieze o familie, să facă copii, pe care să-i îngrijească decent, să câștige cinstit din muncă,
nu din mila Guvernului și, la un moment dat, să se întoarcă acasă, la țărâna părintească care-i cheamă, adică acolo unde au copilărit și au crescut.
Unii spun că sunt 4 milioane de români peste hotare, alții că sunt și mai bine de 5 milioane. Nu are sens să întrebăm autoritățile, pentru că niciodată nu le-a păsat de soarta celor care și-au luat singuri destinul în propriile mâini. Sincer, chiar nici nu mai contează atât de mult să stabilim un număr precis al românilor care au plecat, căci este suficient să mergi în zonele cele mai slab dezvoltate din România și din Uniunea Europeană, adică Regiunea Sud-Vest sau Nord-Est, și poți constata de unul singur că în sate au mai rămas doar case pustii și bătrânii singuri, care plâng pe la porți de dorul copiilor și nepoților plecați printre străini.
De când PSD și ALDE conduc România am tot auzit discursuri amețitoare, prin care se spunea că, dacă ei vor majora din pix salariile, atunci românii plecați la muncă în străinătate se vor întoarce acasă. Le-au majorat atât de tare încât milioane de salarii din sectorul privat au scăzut. Acesta este numai unul dintre multiplele exemple prin care cei care conduc astăzi România au demonstrat că nu înțeleg deloc ceea ce își doresc românii de la țara lor și de la Guvernul țării!
Milioanele de tineri care au părăsit țara au făcut-o și pentru a câștiga mai bine în Occident, însă acesta nu a fost singurul lor motiv. Ceea ce îl împinge pe un om să-și părăsească țara și casa natală este, în primul rând, lipsa de speranță că lucrurile se vor schimba în bine în țara lui. Asta nu a înțeles niciodată un guvern condus de PSD. Pentru români, banii sunt importanți, însă nu sunt totul! Sunt mulți cei care nu ar fi plecat niciodată din țara lor, dacă ar fi văzut că România se clădește pe respectul celor care au învățat în școală, pe promovarea tinerilor valoroși, pe corectitudine, pe respect pentru lege și egalitate în fața ei.
După ce PSD a guvernat, direct sau indirect, mai bine de 22 de ani din ultimii 28 de ani care au trecut de la căderea comunismului, România se află într-o situație exact opusă celei așteptată de toți românii: munca este disprețuită, iar nemunca este stimulată; cine are carte, nu mai are parte; șmecherul care câștigă banii ușor, eventual pe spinarea banilor publici, a devenit modelul de succes în România; condamnarea pentru furt și corupție este o virtute, și nu o mare rușine.