Florin Gheorghe

„Când vor crește salariile românilor în mod real?”

Nu există program electoral sau om politic din România care să nu promită alegătorilor că vor curge râuri de lapte și miere dacă va fi ales. Nu există scrutin în care alegătorilor să nu li se promită, doar să li se promită, că salariile se vor dubla peste noapte, iar prețurile vor coborî la jumătate ca prin minune. Nu există, în schimb, suficientă sinceritate din partea oamenilor politici prin care să se spună în ce condiții salariile pot crește în mod sustenabil și când prețurile se pot stabiliza. Știm cu toții sau cel puțin am învățat din greșelile trecutului că salariul nu poate crește din pix, indiferent al cărui demnitar ar fi. Și, dacă acesta ar crește în mod nesustenabil, efectele negative asupra angajaților ar fi cu siguranță mai mari decât cele pozitive. Altfel spus, nu mai cred într-o Românie în care politicienii să vândă iluzii angajaților.

Mai zilele trecute, economistul-șef al Băncii Naționale a României declara pe un ton destul de sarcastic că „nu puteți câștiga precum nemții muncind precum grecii”. Chiar dacă economistul-șef al BNR are pe jumătate dreptate în afirmația sa, în sensul că salariul trebuie dimensionat în funcție de productivitatea muncii, Domnia Sa uită să spună că românii nu pot munci ca nemții nici dacă vor, pentru că le lipsesc capitalurile competitive și know-how-ul specific care să-i sprijine să ajungă la aceleași ritmuri de competitivitate. Ceea ce ne spune BNR, în fapt, este că ar trebui să-i certăm pe fermieri că nu ară cu plugul și calul la fel de mult și bine ca un tractor nemțesc cu șase brazde.

Investițiile private fac diferența esențială între ritmurile de creștere a productivității muncii dintre lucrătorul român și cel străin. Dacă la nivel național agenții economici nu au puterea de a stimula investițiile necesare creșterilor de productivitate, atunci alternativele care ne rămân la îndemână sunt, în funcție de ușurința accesării lor, fondurile europene nerambursabile, stimularea investițiilor străine directe și, în limitele cunoscute, sprijin din partea bugetului de stat. M-aș fi așteptat ca Banca Națională a României, instituție în care românii au o încredere uriașă, să vină cu know-how și sprijin real în dimensionarea politicilor promovate de Guvern și Parlament, pentru ca românii să ajungă în definitiv să muncească mai eficient, mai productiv și pe salarii mai mari. BNR nu este ruptă de contextul macroeconomic și politicile monetare sunt într-o măsură sau alta influențate de evoluțiile economice naționale.

De asemenea, observăm că tot mai mulți specialiști promit prețuri mai mici dacă se reduce fiscalitatea indirectă. Nu putem să nu constatăm că prețurile au întotdeauna trendul ascendent și că reducerile anterioare de fiscalitate au fost bune, dar au avut efecte minime asupra prețurilor. Ceea ce ne facem cu toții că nu știm este faptul că singura verigă capabilă să tragă prețurile în jos este creșterea ofertei, de preferat o creștere a ofertei determinată de o creștere a producției autohtone în detrimentul creșterii importurilor.