Ion Melinte

„Când vor deveni irigațiile o prioritate reală?”

Analiza problemelor rolului, locului și stării irigațiilor în agricultura României constituie în acest moment unul dintre cele mai delicate și responsabile demersuri pe care trebuie să le aibă în vedere Guvernul Ponta II.

Deși România dispune de condiții naturale bune pentru practicarea unei agriculturi performante, sunt necesare eforturi financiare și materiale substanțiale pentru a da „viață” sistemului de irigații al țării.

Amenajările pentru irigații pe care statul român le-a făcut înainte de 1990 se dovedesc, astăzi, în cea mai mare parte foarte greu, dacă nu imposibil, de întreținut și exploatat.

În ultimii 22 de ani, acest vast domeniu patrimonial al agriculturii a fost supus arbitrariului, deciziilor absurde și dezastrului.

Între anii 1991–1998 nu s-a făcut nimic, în schimb s-a distrus ceea ce s-a realizat, fiind cea mai neagră perioadă pentru sectorul de irigații de când acesta există. S-ar putea spune că nicio țară și niciun popor din lume nu s-au răzbunat cu atâta înverșunare și iresponsabilitate pe propriile realizări, distrugându-le. Practic, chiar în condiții de secetă, activitatea de irigații a fost aproape suspendată, fără a înceta distrugerea masivă a lucrărilor executate.

Una din concluziile care trebuie să se desprindă pentru întreaga perioadă de după revoluție (și nu numai) este aceea că potențialul de producție creat prin irigații a fost valorificat într-un mod cu totul nesatisfăcător. Dovada acestei stări de lucruri o constituie, în primul rând, rezultatele deosebit de modeste în domeniul nivelului randamentelor medii la hectar la principalele culturi în zona de concentrare maximă a irigațiilor.

Având în vedere schimbările climatice la nivel mondial, irigațiile în România trebuie să reprezinte o problemă de interes național strategic, fiind baza obținerii de producții agricole cu randamente ridicate.

Ea este o problemă care reclamă un sprijin financiar masiv, făcut cu conștiința clară că efortul făcut se va repercuta înzecit, prin sporuri de recoltă, în măsură să asigure securitatea alimentară a națiunii.