Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 mai 2012
Dezbatere proiect de lege
Elena Gabriela Udrea
Discurs
Când vorbeam de probabilitatea ca Guvernul Ponta să nu poată să răspundă așteptărilor oamenilor, mă gândeam la performanțele pe care acest minister le-a avut. Acest minister a terminat cu o creștere în ceea ce privește numărul de turiști de 17 la sută în 2011, o creștere în sectorul de construcții de 5,7, cu absorbție record a fondurilor europene, am adus, am semnat contracte de peste 5 miliarde de euro și am adus în țară până la acest moment peste 600 de milioane de euro. Vă doresc ca în continuare să puteți să duceți performanțele pe care acest minister le-a avut în guvernarea PDL.
De asemenea, sper să continuați proiectele importante pe care le-am demarat, cum ar fi cele de parteneriat publicprivat sau construirea de locuințe ANL cu bani privați, cu fonduri private, cadastru general realizat în parteneriat publicprivat și multe altele pe care această guvernare PDL a reușit să le inițieze.
## Dragi colegi,
Îmi doresc de la acest Guvern, care, probabil, urmează să fie învestit în orele următoare, să demonstreze că este total independent. Îmi doresc de la Victor Ponta să fie un primministru adevărat, capabil să ia singur decizii. Îmi doresc ca acest Cabinet să fie, așa cum chiar el a spus-o, condus de la Palatul Victoria. Atrag însă atenția că, în acest moment, acest executiv, așa cum arată el, pare mai degrabă făcut în curtea domnului Voiculescu, la GRIVCO, sau, poate, pe drum spre Brașov, vorbind la telefon, în timp ce la capătul celălalt al firului se află stăpânul „Antenelor”.
## Domnule Ponta,
Cine privește mai atent va vedea că unii dintre miniștrii dumneavoastră, despre care spuneți public că i-ați ales personal, sunt, de fapt, oamenii apropiați ai lui Dan Voiculescu.
Vă rog, în numele românilor, ale căror interese spuneți că le apărați, să fiți atenți la resursele țării. Nu-l faceți pe Felix un băiat mai deștept decât este, nu-i dați toate pământurile arabile ale României, nu-i oferiți șansa să pună mâna pe compania de sare sau pe exploatările miniere...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.