Găvrilă Ghilea

„Când vorbim de redevență, nu e loc de reverență...” În statisticile europene, în ultimii ani, România a devenit campioana creșterii prețurilor la carburanții auto, mecanismele intrinseci ale acestui veritabil paradox economic nefiind încă destul de clar deslușite.

Când, în doar jumătate de an, prețurile de vânzare cu amănuntul la benzine și motorine s-au majorat cu aproape 12%, de vină nu poate fi numai oscilația cotației țițeiului pe piețele internaționale.

Desigur, la stațiile de carburanți din unele țări europene pot fi întâlnite și prețuri cu amănuntul mai mari decât în România, dar, raportate la salariile medii nete ale cumpărătorilor occidentali, acestea sunt mult mai ușor de suportat.

Conform analiștilor financiari ai piețelor de profil, care au despicat firul evidenței în patru, paradoxul românesc este pe cale să fie descifrat: prețurile fără taxe ale carburanților comercializați în țara noastră se mențin peste media practicată în Uniunea Europeană, în timp ce taxele aplicate de stat se situează printre cele mai modice din spațiul comunitar.

Cu toate acestea, deși se alimentează premisa că, la comerțul cu carburanți auto, România încurajează un nivel de taxare mai redus față de alte țări, ponderea accizelor și a taxei pe valoarea adăugată depășește jumătate din valoarea prețurilor cu amănuntul la benzine și motorine, ceea ce le face aproape insensibile la influențele favorabile ale cotațiilor bursiere.

Sesizat în legătură cu anomaliile din sectorul de desfacere a carburanților, Consiliul Concurenței a demarat o investigație, analizând prețurile cu amănuntul din România prin raportare la cele practicate pe piețele europene, ajungând la concluzia că pe plan național s-a consolidat o structură de oligopol, cea mai mare parte a ofertei fiind concentrată în portofoliul unui număr restrâns de companii petroliere, întâmplător niciuna cu capital majoritar românesc.

Faptul că România deține încă importante resurse petroliere, precum și o infrastructură complexă de prelucrare și rafinare a acestora pare să nu mai aibă vreo relevanță, care să tempereze prețurile cu amănuntul practicate la pompe.

Și nici nu va avea atâta vreme cât, deși redevențele încasate de statul român pentru concesionarea pe jumătăți de secole a zăcămintelor de hidrocarburi sunt insignifiante, cuantumul lor este înmulțit cu zece în formula prețului de cost al carburantului auto.

Doar o taxare rațională și fezabilă a exploatării acestor resurse ar putea relaxa fiscalitatea produsului final, implicit și efortul financiar al fiecărui contribuabil, care trebuie să se asigure că statul percepe redevență fără nicio reverență...