Gheorghe Ciobanu

„Care sunt condițiile suficiente și necesare pentru o reorganizare administrativ-teritorială eficientă”

Reorganizarea administrativ-teritorială a României nu este nici pe departe un demers nou din punct de vedere politic. Despre ea s-a discutat imediat după 1990, odată cu evenimentele de la Târgu-Mureș, în 2002–2003, odată cu procesul de revizuire a Constituției în timpul mandatului

premierului Adrian Năstase, dar și în martie 2009, atunci când președintele Băsescu avea consultări cu partidele parlamentare pe chiar această temă. Deci, fie și numai din această perspectivă de istorie politică, reorganizarea administrativ-teritorială pare a fi un subiect legitim și corect.

Din păcate, dezbaterea publică a ultimei perioade a alunecat periculos de mult pe panta discursului politic isterizat. Cred că se vorbește prea mult despre alegeri, în condițiile în care mai este un an până la locale și un an și jumătate până la parlamentare, iar revizuirea Constituției încă nu a avut loc. De asemenea, cred că nu face bine revenirea la discursul etnic, iar aici greșesc atât reprezentanții maghiarilor din România, cât și USL, care începe să semene tot mai mult cu PRM.

Procesul de reorganizare administrativ-teritorială a țării poate avea succes într-o singură situație: el să pornească de la principii general-valabile și obiective pe care ni le-am propus, nu de la decriptarea situației politice de acum. Dacă facem reformă administrativă cu ochii la sondaje, efectele nu vor fi nici pe departe pozitive. Dacă însă ne ghidăm după ceea ce ne-am propus într-o perioadă mai puțin agitată politic, putem avea succes.

Trei sunt principiile care trebuie să stea la baza reorganizării administrativ-teritoriale.

Încheierea procesului de descentralizare.

Ultimii ani au însemnat progrese semnificative, administrațiile locale luând încet-încet în primire servicii publice de care până acum se ocupa aproape exclusiv administrația centrală: școli, spitale, unități de cultură, înființarea poliției locale etc. Descentralizarea nu va fi însă completă până în momentul în care nu există o descentralizare și la nivel fiscal – adică administrațiile locale să beneficieze de taxele și impozitele colectate pe teritoriul lor, dar și din perspectiva autogestionării politice –, iar acest lucru se poate realiza numai din perspectiva unor parlamente regionale. Dacă procesul de reorganizare administrativă cuprinde aceste elemente, atunci el trebuie făcut cât mai degrabă.

Într-o asemenea logică, tema descentralizării pe criterii etnice nu are ce căuta. Ca parlamentar al PDL, spun încă de pe acum că nu sunt de acord cu realizarea regiunii Ținutului Secuiesc.

Creșterea eficienței absorbției fondurilor europene.

Uniunea Europeană alocă fondurile comunitare la nivel de euroregiuni. Argumentația ține tocmai de nevoia unei administrații mai largi care să poată gestiona aceste fonduri. Dacă în timpul exercițiului bugetar 2007–2013, Comisia Europeană a alocat fondurile structurale pe aceleași criterii, perioada 2014–2020 ar putea aduce schimbări semnificative, iar adevărul este că regiunile de dezvoltare de la noi sunt mai mult cu numele, în condițiile în care mai toate instituțiile care gestionează fonduri europene sunt centralizate la București.