Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 februarie 2010
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Vasile Mocanu
Discurs
„Carnagiu pe șoselele din județul Iași. Ce e de făcut?” Anul 2009 a fost unul plin de tragedii petrecute pe șoselele județului Iași. Ca număr de răniți grav în urma accidentelor auto, anul trecut s-a plasat pe primul loc din ultimii 20 de ani. Nu mai puțin de 352 de persoane au suferit răni cumplite, care au necesitat nenumărate zile de îngrijire medicală. De asemenea, ca număr de decese – 92 –, anul 2009 a fost întrecut doar de 1990 și 1992, dar trebuie făcută observația că, față de primii ani ai deceniului trecut, sistemele de siguranță pentru pasagerii auto s-au îmbunătățit continuu.
Principalele cauze ale atât de multor accidente sunt cunoscute de toată lumea. În primul rând, vorbim de traversarea neregulamentară a pietonilor, precum și de neacordarea de prioritate pietonilor. Pe locul doi, s-a aflat viteza excesivă și neadaptată la condițiile de trafic.
Menționăm însă că și celebrul caz de corupție de la Poliția Rutieră Iași, instrumentat de procuratură, a avut un puternic impact psihologic, afectând activitatea de prevenire desfășurată de agenții de poliție. Nu cred că e deloc o întâmplare faptul că în 2009 s-au produs, la Iași, unele dintre cele mai mari tragedii auto din țară. Mă refer mai ales la gravul accident din comuna Scânteia, când un microbuz plin de oameni a fost spulberat de un tren. În urma impactului, 14 persoane au decedat.
Chiar și șefii Poliției Rutiere din Iași recunosc că situația tinde să scape de sub control. Indisciplina în trafic a atins cote dintre cele mai periculoase. În orice moment, viața pietonilor și a pasagerilor auto este în permanent pericol. În aceste condiții, ce ne rămâne de făcut?
În primul rând, trebuie rezolvată problema infrastructurii rutiere. Atâta vreme cât unele dintre cele mai aglomerate căi rutiere nu beneficiază de trotuare, refugii, zone de parcare, iluminat pe timp de noapte sau treceri de pietoni perfect semnalizate, accidentele se vor ține lanț.
Un exemplu negativ în această privință îl reprezintă chiar drumul european Iași –Târgu Frumos – Pașcani, așa-numita, „șosea a morții”. Aici, valorile de trafic sunt mult peste medie și tot aici se înregistrează o mulțime de accidente mortale. Faptul că pe porțiuni întinse de șosea nu există astfel de dotări, deși drumul traversează unele dintre cele mai mari comune ale județului, conduce la accidente dintre cele mai grave. Apoi este clar că e nevoie de o participare mai activă a Poliției Rutiere la acțiunea de prevenție, ca și de o înăsprire a legislației auto, mai ales în cazul recidivelor.
Nu în ultimul rând, o cooperare strânsă între Poliție, autoritățile locale și cele centrale nu ar face decât mult bine traficului auto din Iași și din România.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.