Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 octombrie 2011
Declarații politice · respins
Manuela Mitrea
Discurs
„Casele naționalizate – nedreptăți de zeci de ani”
De mii de ani, românii s-au răsculat, s-au dus la război și au preferat să moară decât să renunțe la pământ și casă.
Colectivizarea și naționalizarea caselor a milioane de români de către regimul instaurat în România după cel de Al Doilea Război Mondial, se află la originea unor drame și nedreptăți ce țin de zeci de ani. În casele naționalizate ale românilor au fost instalați drept chiriași alți români, care, de cele mai multe ori, au avut grijă de aceste imobile ca de propriile bunuri.
După 1989 s-a încercat rezolvarea problemei caselor naționalizate, însă soluțiile adoptate de statul român au generat nemulțumiri atât în rândul proprietarilor, cât și al chiriașilor, care au dus și la numeroase procese.
În unele cazuri, foștii proprietari n-au reușit să reintre în posesia caselor, în altele, foștii chiriași au fost aruncați în stradă doar pentru vina de a fi locuit în case ce au aparținut altor români. Astfel, nedreptățile făcute proprietarilor după 1945 au continuat cu alte nedreptăți după 1989.
Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe trecute în proprietatea statului a permis cumpărarea în anumite condiții a locuințelor de către foștii chiriași. Legea a dat posibilitatea chiriașilor locuințelor din fondul locativ de stat care au locuit în imobilele naționalizate nerevendicate de către foștii proprietari să cumpere apartamentele în care locuiau, cu respectarea condițiilor impuse de lege.
Există situații când, prin sentințe adoptate de instanțele de judecată, s-au emis decizii prin care, „în numele legii”, actualii proprietari (foști chiriași), deși au respectat întocmai dispozițiile statului de drept (acte de vânzare-cumpărare și acte de cadastru și intabulare legale, plata integrală și la termen a impozitelor timp de cel puțin 10 ani) sunt forțați să lase apartamentele în care locuiesc în prezent, „în deplină proprietate și posesie”, unor urmași ai foștilor proprietari care nu le-au revendicat în termen legal.
Foștii proprietari ai caselor naționalizate se consideră victime ale regimului comunist, iar chiriașii dați afară din case, victime ale „statului de drept”.
Casele naționalizate generează nedreptăți de zeci de ani pentru că, din păcate, statul român, prin instituțiile sale, nu-și respectă cetățenii, nu-i tratează în mod corect și echitabil, iar acest lucru trebuie să înceteze.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.