Minodora Cliveti

„Cât de bolnavi sunt copiii noștri? Și de ce?”

O recentă audiere pe care am organizat-o cu autorități responsabile în domeniul sănătății mi-a dat prilejul să aflu o serie de date despre felul în care se face prevenție în sănătate la nivelul unităților școlare și care este starea de sănătate, în general, a copiilor noștri.

Datele sunt șocante: la vârste fragede, copiii noștri suferă de obezitate, de lipsa alarmantă de calciu, de cefalee, dismenoree, scolioză. Copiii noștri nu fac sport, un mare număr cerând să fie scutiți de orele de educație fizică sau aceste ore sunt folosite pentru a recupera alte materii... Există clase în care jumătate din elevi poartă ochelari sau ar trebui să poarte.

În școli funcționează automate de la care copiii noștri își procură băuturi dulci carbogazoase, atunci când diabetul, boala cu cea mai mare incidență în România, este o prioritate și printre copii. Aproape toate băncile pe care le găsim în sălile de școală românești sunt identice pentru elevii de la clasele primare la cele gimnaziale sau liceale, ignorându-se dimensiunile fizice ale elevilor din clase diferite. Elevii, mai ales cei mici, cară zilnic ghiozdane de câteva kilograme, în care își duc manualele și numeroasele caiete cerute de programă.

Din cele peste 1.000 școli ale județului Bacău, în numai 20 funcționează cabinete stomatologice, și acestea având o marjă extrem de redusă de servicii gratuite pentru minori. „Omul este un animal care își sapă groapa cu dinții”, spuneau anticii. Cei mai culți dintre noi sau elevii noștri știu dictonul, dar cariile dentare sunt un flagel școlar împotriva căruia nu știm să luptăm în mod gratuit, așa cum ar trebui să se întâmple într-o țară care are grijă de copiii ei.

Recent, mi s-a cerut să completez un chestionar al unei organizații de _hospital teachers_ inițiată în Suedia și răspândită în numeroase țări ale lumii: profesorii aceștia au decis să se ocupe de elevii care sunt ținuți departe de școală pe perioada spitalizării. Sunt întrebată dacă avem un astfel de sistem, prin care copiii bolnavi sunt ajutați de profesori să țină pasul cu colegii lor în timp ce sunt sub tratament și, mai ales, să țină legătura cu procesul educațional.

În Franța s-a interzis desfacerea de produse care conțin zahăr în incinta școlilor și se experimentează meniuri echilibrate nutrițional și naturale în cantinele școlare.

Ce se întâmplă în România? Afirmăm interesul nostru major pentru binele copiilor noștri. Interesul superior al copilului este, nu-i așa, supremul nostru interes. Și ce facem pentru a ne educa copiii în spiritul unei vieți curate și sănătoase? Cum îi ajutăm pe copii să învețe să decidă în favoarea lor în materie de alimentație și sănătate? Cum îi ajutăm să decidă în legătură cu alimentația lor, când marea majoritate a mesajelor publicitare se referă la mâncare și se adresează mai ales copiilor? În SUA, s-a dat publicității rezultatul unei anchete care spune că un copil american este ținta a cel puțin 10.000 mesaje de acest tip pe an. În România, nimeni nu este interesat să facă o astfel de investigație.