Valeriu Alecu

„Cât de gratuit mai este învățământul de stat?”

Un principiu constituțional cât se poate de clar proclamă gratuitate învățământului de stat în România. Alături de acest argument, prevăzut în legea fundamentală, s-au făcut eforturi considerabile ca educația să primească o pondere însemnată de finanțare din produsul intern brut al țării. Nimeni și nimic nu s-a împotrivit acestui demers, pentru că atât clasa politică, cât și societatea civilă conștientizează importanța socială a unui sistem de învățământ solid.

Dincolo de aceste vorbe mari, constatăm fără surprindere că principiul gratuității învățământului rămâne în continuare doar un deziderat. De la ciclul preșcolar și până la cel universitar costul programelor de învățământ a crescut continuu, nu prin creșterea subvenției _per capita_ , ci prin creșterea costurilor ascunse. Astfel, din pricina utilizării inadecvate a fondurilor disponibile și chiar din cauza subfinanțării sistemului, părinții sunt chemați să cofinanțeze un sistem cu performanțe din ce în ce mai slabe. De la achiziția rechizitelor, a materialelor didactice, la renovarea sălilor de clasă sau colectarea deja cutumiarului fond al clasei, la obligatoria meditație școlară, modalitățile prin care părinții finanțează pentru a doua oară același sistem s-au diversificat în continuu. Organizări de zile de naștere, cadouri pentru orice prilej, fotografii, cărți sau reviste „obligatorii” aduc părinții în situații fără ieșire.

Și stăm și ne întrebăm asupra cauzalităților abandonului școlar în creștere, asupra calității elevilor și studenților care finalizează ciclul de studiu.

Dacă analizăm multitudinea costurilor ascunse ale educației, pe care părinții sunt nevoiți să le acopere, ne întrebăm ce rost mai are alocarea a 6% din PIB către educație.

În învățământul universitar lucrurile nu stau cu nimic diferit. Numărul locurilor finanțate de la bugetul de stat sunt mult inferioare celor supuse finanțării prin taxă, numărul studenților fiind mai important decât calitatea procesului educativ pentru multe universități.

Legea Educației Naționale, aflată în dezbaterea Parlamentului României, va trebui ulterior completată și cu un set de bune practici în școală, precum și cu exigențe sporite în managementul unităților de învățământ.