Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 mai 2008
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Marius Rogin
Discurs
„Cât de respectată este familia în această perioadă?” Doresc să mă opresc astăzi asupra unei probleme care este din ce în ce mai puțin în atenția noastră și care de multe ori apare sub sloganul de „cea mai importantă celulă a societății: familia”. Fac acest lucru întrucât în aceste zile, mai exact pe data de 15 mai, este oficiată Ziua Internațională a Familiei.
Familia este cea care, cred, ar trebui să se afle în atenția noastră, a tuturor, deoarece problemele cu care aceasta se confruntă sunt din ce în ce mai multe și din ce în ce mai diversificate, într-o Românie care se confruntă cu foarte multe dificultăți. Ea trebuie sprijinită prin acordarea unui sprijin real, palpabil, pentru cei care se hotărăsc să întemeieze o familie.
E foarte clar pentru toată lumea că prima problemă cu care se confruntă tinerii care doresc să-și întemeieze o familie este legată de lipsa unei locuințe. Numărul tinerilor care solicită statului acordarea unei locuințe este din ce în ce mai mare. Veniturile scăzute pe care tinerii le înregistrează îi pun astăzi în imposibilitatea de a-și achiziționa o locuință proprie. Condițiile pe care băncile le prezintă tinerilor în momentul în care se prezintă pentru acordarea unui împrumut, credit sau cum vreți să-l mai numiți sunt imposibile în raport cu veniturile lor lunare. Dobânzile din ce în ce mai ridicate, comisioanele din ce în ce mai numeroase ar pune tinerele familii în situația de a nu mai avea mijloace de trai după achitarea ratelor. Unde este atunci sprijinul pe care Guvernul îl acordă acestor tineri? Unde sunt locuințele pe care le tot anunțăm că vor fi construite în sprijinul tinerelor familii?! Este foarte clar că multe dintre aceste familii sunt sortite eșecului tocmai din cauza lipsei acestui sprijin.
Nu ne mai poate mira atunci numărul din ce în ce mai ridicat al divorțurilor înregistrate în rândul tinerilor căsătoriți. Nu ne mai poate mira faptul că din ce în ce mai multe familii sunt nevoite să-și caute alte posibilități în țări precum Spania, Italia, Canada, Germania sau Portugalia. Copiii sunt însă cei care au cel mai mult de suferit. Am ajuns să considerăm fericiți acei copii care se pot bucura de grija unuia dintre părinți atunci când unul dintre ei este plecat la muncă peste hotare. În cel mai rău caz, dacă ambii părinți sunt plecați, asistăm la fenomene din ce în ce mai îngrijorătoare: abandonul școlar, părăsirea mediului în care trăiesc, creșterea violențelor în școală, consumul ridicat de droguri sau, chiar mai rău, sinuciderea. Avem, din păcate, cifre îngrijorătoare la fiecare dintre aceste exemple.
Un alt fenomen îngrijorător care este întâlnit din ce în ce mai des este cel al violențelor din familie. Fie că este ea fizică sau doar verbală, creșterea acestui fenomen nu duce, din păcate, la luarea unor măsuri.
Aflăm aproape din toate ziarele despre cazuri de violență aplicată copiilor. Aflăm din ce în ce mai des despre femei agresate fizic, verbal, sexual în cadrul familiilor. Cauzele sunt ușor de bănuit: consumul ridicat de alcool, asociat cu lipsa unei minime educații, imposibilitatea asigurării unui trai decent, imposibilitatea de a asigura familiei, membrilor familiei, un trai decent sau lipsa veniturilor care să acopere nevoile acesteia. Toate pot conduce la apariția acestor fenomene negative care situează România în primele rânduri în cazul numărului de divorțuri, al copiilor abandonați, al violențelor din familii, al natalității scăzute și al mult mai multor alte statistici.