Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 aprilie 2015
other
Viorel Ionel Blăjuț
Discurs
„Cât de sănătoasă este România de azi?”
Sănătatea este definită de către Organizația Mondială a Sănătății (OMS) în felul următor: „Stare completă de bine fizic, psihic și social, care este dată nu numai de absența bolii sau infirmității!”
În lumina acestei definiții, mă întreb și vă întreb și pe dumneavoastră: cât de sănătoși sunt românii anului 2015? Cât de sănătoasă este România de azi? Întrebările sunt cu atât mai pertinente cu cât absolut toate guvernele României din ultimii 25 de ani au declarat la unison că sănătatea este una dintre marile priorități ale României. Dar chiar este sănătatea un domeniu prioritar?
Nu cu multă vreme în urmă, sindicaliștii din Sanitas Iași, și anume angajații din cabinetele școlare și din grădinițe, au amânat protestul din fața primăriei municipiului, pe motiv că autoritățile locale nu le-au acordat avizul pentru pichetarea instituției. Mai mult, conducerea Primăriei Iași, care este pesedistă, i-a sfătuit pe protestatari să-și mute acțiunea de protest în fața consiliului județean, care este condus de către un liberal.
Această pasare a responsabilităților trebuie să înceteze! O știm cu toții: responsabilitatea este a Guvernului, iar angajații din Sanitas, și nu numai ei, sunt disperați. Ei vor soluții reale și sustenabile financiar de majorare a veniturilor tuturor angajaților, inclusiv pentru cei din asistență socială, ei cer apariția de urgență a unui regulament referitor la sporuri, ei solicită modificarea de urgență a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a bugetarilor și rezolvarea tuturor inechităților produse de acest act normativ în ultimii 5 ani, cum ar fi scoaterea sporului de vechime din salariul minim pe economie, renunțarea la operarea cu două salarii de bază și acordarea tuturor drepturilor care au rămas în afara salariului de bază la noul salariu de bază.
Vă las și pe dumneavoastră să apreciați cât de întemeiate sunt aceste revendicări.
Dar eu aud permanent din partea Guvernului, de trei ani, că economia românească duduie din nou. Dar eu văd, de vreo 25 de ani, că medicii și asistenții medicali pleacă în număr uriaș din țară! Dar eu nu am aflat nici până astăzi – pentru că fiecare ministru de profil ne-a spus altceva – care sunt soluțiile guvernanților la marile probleme ale sistemului medical din România și nu am aflat care este strategia națională menită a salva domeniul sanitar din România, înainte de a fi prea târziu!
Și eu mă refer la o strategie veritabilă, care să conțină măsuri absolut necesare, dure sau mai puțin dure, și care să aibă drept obiectiv principal atingerea acelei stări complete de bine fizic, psihic și social.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.