Ioan Balan

„Cât de scump a ajuns învățământul gratuit în România!” Viitorul unei țări depinde în mod esențial de calitatea sistemului de învățământ. Viitorul unei națiuni va fi luminos numai dacă toți copiii merg la școală, indiferent dacă ei s-au născut la oraș sau la sat. Prosperitatea și dezvoltarea economică este condiționată de existența unui învățământ performant, permanent atent la schimbările tehnologice, flexibil la evoluțiile pieței muncii. Mi-aș fi dorit ca cei care au condus soarta învățământului românesc în ultimii 30 de ani să fi știut, să fi înțeles toate aceste lucruri și să fi acționat în acest sens.

Din păcate însă școala a început din nou, iar condițiile în care elevii au fost primiți în sălile de clasă, în cele mai multe cazuri, sunt mai rele decât în anul precedent. Singurele investiții care s-au realizat în școli au fost cele care s-au făcut din banii administrațiilor locale, din banii puțini care le-au mai rămas la dispoziție după ce Guvernul le-a confiscat banii din anii anteriori, în vreme ce Guvernul a promis mult și a făcut nimic. Promisiunea celor 2.500 de școli și grădinițe noi a rămas tot la stadiul de promisiune, iar manualele școlare noi, pline de greșeli, sunt mai rele decât cele vechi.

Mai mult decât atât, mii de școli continuă să funcționeze în ilegalitate. Din cauză că nu s-au făcut investiții, din cauză că toaletele sunt tot insalubre și fără apă curentă, aproape jumătate dintre unitățile de învățământ nu au nici astăzi avize sanitare sau autorizațiile de securitate la incendii.

Condițiile în care arată școala românească la începutul anului școlar sunt cunoscute de toată lumea. De asemenea, cu toții știm că, potrivit Constituției, învățământul de stat obligatoriu este gratuit. Acest lucru este prevăzut în Legea fundamentală, însă în practică acest lucru nu se verifică! Nu știu câți dintre dumneavoastră cunoașteți că și astăzi, anul 2018, aproape unu din cinci copii nu merge la școală? Una dintre cauzele principale pentru care copiii, în special din mediul rural, nu merg la școală este de natură economică. Da, copiii din familii mai nevoiașe nu își pot permite să asigure costurile în creștere ale școlii. Ghiozdănelul cu rechizite, transportul, pachețelul și toate celelalte costuri conexe au ajuns la un nivel la care școala a devenit, dintr-un bun public gratuit, un bun de lux, pe care nu și-l permit toți copiii.

Am susținut, alături de colegii mei din PNL, mai multe propuneri legislative care ar fi diminuat, măcar în parte, piedicile economice care stau în calea accesului copiilor la învățământ. PNL a propus Programul „Masa caldă în școli”, care ar fi asigurat o alimentație sănătoasă elevilor și un stimul familiilor ca să-și trimită copiii la școală. Am susținut majorarea alocației de stat pentru copii, astfel încât aceasta să asigure măcar rechizitele necesare oricărui școlar.

Am propus, de asemenea, Programul „Școală după școală”, tot ca o formulă de sprijin pentru părinții care merg la serviciu și nu au cu cine să-și lase copiii. Am propus bani mai mulți pentru transportul elevilor de la sate cu microbuze școlare, căci sunt încă mulți copii care merg pe jos ore întregi de acasă și până la școală. Ne-am lovit, de fiecare dată, de opoziția PSD–ALDE, care, în cele mai multe cazuri, a respins programele propuse de noi, pe motiv că nu sunt resurse financiare. Personal, înțelesesem din spusele domnului Dragnea, ale doamnei Dăncilă și ale altor lideri PSD și ALDE că România este „tigrul” Europei la creșterea economiei, că sunt atât de mulți bani la buget că nu mai au ce face cu ei. Mă întreb, oare, când să îi credem pe actualii guvernanți? Cert este faptul că, oricât de mulți bani ar avea bugetul, oricât de mult va crește economia, educația nu va fi niciodată o prioritate pentru PSD–ALDE.