Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 aprilie 2014
other · respins
Marian Neacșu
Aprobarea unor modificări ale ordinii de zi
Discurs
Câteva aspecte, dacă vreți, cu caracter general. Dincolo de faptul că este un proiect necesar și pentru o bună parte dintre persoanele la care are adresabilitate, faptul că nu am avut o reglementare de genul acesta, până în acest moment, nu a fost deloc foarte bine.
Din aceste considerente, în cursul săptămânii trecute, împreună cu ceilalți lideri de grup, am luat, am trecut în revistă proiecte legislative care pot să producă fapte și efecte pozitive membrilor societății și în mod deosebit persoanelor care au dizabilități sau care au vulnerabilități de o factură sau alta, motiv pentru care acest proiect se află în momentul acesta în dezbatere. Îmi pare rău că nu am făcut-o, poate, mai devreme, ar fi fost și mai util, dar sunt convins că el se va bucura de un vot unanim în ședința de vot final de la finalul acestei ședințe de dezbateri.
Din aceste considerente, precum și din cele care sunt conținute deja inclusiv în punctul de vedere al Guvernului, care este favorabil, Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat va sprijini, prin vot, această inițiativă parlamentară.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.