Dumitru Mihalescul

„Cauza subdezvoltării României – ineficiența cheltuirii banilor publici”

Guvernul României se pregătește să aprobe bugetul pentru anul următor și, urmărind principalele prevederi din acesta, nivelul veniturilor, nivelul cheltuielilor, deficitul mare, nu ai cum să nu te întrebi de ce se colectează atâția bani

din economie, pe ce se cheltuiesc atâția bani publici și de ce România nu se schimbă, nu se modernizează, nu se dezvoltă. Economia a crescut și va crește, ce-i drept, nesănătos, prea mult axată pe componenta consum, până la peste 900 de miliarde de lei. Din această valoare creată de economia privată se vor colecta aproape 290 de miliarde și ne vom mai împrumuta, pe deasupra, încă 3% din PIB, adică încă vreo 27 de miliarde de lei.

Așadar, deși se cheltuiesc peste 300 de miliarde de lei anual, acest lucru nu se reflectă practic în nimic. Tavanele școlilor cad peste elevi pentru că cea mai mare parte a unităților de învățământ nu a mai beneficiat de ani buni de renovări serioase. Spitalele sunt tot aceleași, tot cele construite înainte de 1989, iar absența vaccinurilor și a medicamentelor de bază produce victime zi de zi.

Despre infrastructură ce să mai spunem? În 27 de ani am construit mai nimic. Trenurile sunt tot mai puține și tot mai lente, autostrăzile continuă să fie tot pe hârtie, iar jumătate din populația acestei țări nu are încă acces deplin la utilitățile de bază.

Ce ar putea răspunde guvernanții care au condus România în ultimii 27 de ani la întrebarea unui cetățean simplu, curios de faptul că nu vede nimic construit din banii plătiți de el și familia lui prin taxe și impozite? Unde s-au dus toți acești bani?

Nu este foarte greu să înțelegi că, deși se cheltuiesc bani foarte mulți, faptul că ei nu ajung în creșterea standardului de viață al populației, în modernizarea țării are o cauză obiectivă, la care nu s-a umblat niciodată în ultimii 27 de ani. Este vorba despre eficiența și eficacitatea utilizării lor. Nu de puține ori cetățeanul român este surprins de sfidarea realizării sau nerealizării unor lucrări la prețuri greu de imaginat. Nu de puține ori un bun care la magazin costă un leu, atunci când este cumpărat din bani publici, acesta costă și de 10 ori mai mult. Aproape în fiecare an, Guvernul promite investiții cu duiumul, bani cu sacul pentru proiectele de investiții locale, însă, atunci când vine sfârșitul anului, când se trage linie și se face bilanțul, se constată, fără excepție, că pentru școală nu au mai rămas bani, că spitalul a funcționat așa 40 de ani, deci mai poate să o ducă alți câțiva ani și fără investiții, că drumurile pietruite sunt mai rustice decât cele asfaltate și că apa curentă ori canalizarea sunt doar un moft occidental.

Se spune că gospodarul bun își face iarna car și vara sanie și că un guvern competent și responsabil ar trebui să construiască atunci când economia crește, când resursele sunt mai multe și când riscurile sunt mai mici. Este trist faptul că, la peste cinci ani de la reluarea creșterii economice de către România, cele mai slab dezvoltate regiuni de dezvoltare ale Uniunii Europene, dintre care Regiunea de Nord-Est conduce detașat, nu au beneficiat de investiții serioase, care să înlăture decalajele de dezvoltare. Bucovina este la fel de izolată de restul țării ca și în urmă cu mai multe decenii, motiv pentru care tinerii continuă să plece la muncă în străinătate, iar fabricile noi nu mai apar, ca să creeze locuri noi de muncă.