Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 iunie 2013
Dezbatere proiect de lege · respins
Cornelia Negruț
Dezbaterea Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a
Discurs
„Cazul Alexandra Stan trebuie să învețe româncele să se apere de violența în familie”
Cazul Alexandrei Stan, solista cunoscută în toată lumea, bătută până la desfigurare de iubitul ei, a redeschis subiectul abordării luptei împotriva violenței în familie în România.
Ca multe alte aspecte în care excelăm, din păcate în sens negativ, această tânără ar putea fi un exemplu pentru majoritatea femeilor supuse violențelor de tot felul de către partenerii de viață, dar care, din cauza unor paradigme învechite, suportă cu stoicism umilințele fără a le raporta autorităților abilitate. Cred că femeile din viața politică, oricum puține numeric față de bărbați, au datoria de a încuraja româncele să își poată apăra viața și demnitatea, în sensul evitării unor cazuri precum cel recent al Alexandrei Stan. De asemenea, consider că statul român, prin instituțiile abilitate, trebuie să se implice mult mai dinamic în combaterea acestui fenomen negativ al violenței domestice, care poate fi interpretat și ca un motiv al scăderii drastice a natalității din România.
„(...) Respectarea drepturilor omului trebuie să facă parte din educația globală și din demnitatea omului, iar toate aspectele violenței fizice sau mintale împotriva persoanei umane constituie o violare a drepturilor sale”, se arată într-o Rezoluție a Parlamentului European elaborată încă din data de 11 iunie 1986. În România însă conștientizarea și combaterea fenomenului violenței domestice a debutat foarte târziu, după 1990, dar mai consistent abia în ultimii ani, iar pașii făcuți în această direcție se dovedesc a fi insuficienți. Campaniile derulate în ultima perioadă de către autorități nu au reușit nici pe departe să combată în mod real fenomenul violenței domestice, în special violența împotriva femeilor. Statisticile, extrem de îngrijorătoare, de altfel, indică faptul că în ultimii ani numărul femeilor decedate din cauza agresiunilor partenerilor de viață a crescut alarmant. De asemenea, în România, nivelul violenței în familie depășește media europeană, românii fiind printre cei mai agresivi europeni.
Un recent studiu întocmit pe acest subiect a arătat că peste 1.000 de românce, victime ale violenței în familie, au solicitat instanțelor eliberarea unui ordin de protecție în ultimul an, de când legea permite acest lucru. Din păcate, mai puțin de jumătate dintre aceste solicitări au fost soldate cu emiterea unor ordine de protecție, iar în unele cazuri demersul a durat nepermis de mult, permițând în continuare femeilor să fie victime ale comportamentul agresiv al partenerului. Deși procedura prevede o durată mai îndelungată de timp și se finalizează în justiție, a cărei funcționare este încă greoaie, este important ca femeile agresate să întocmească astfel de cereri. Cred că se impune în regim de urgență majorarea termenului de maximum 6 luni pentru valabilitatea ordinului de protecție emis de judecător, prevăzut de Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea si combaterea violenței în familie, republicată în 2012, pentru ca victimele violenței domestice să nu stea tot timpul cu teama că după această perioadă vor fi din nou agresate.