Dumitru Mihalescul

## „Ce am pierdut în ultimii ani de democrație?”

În cei peste 28 de ani care au trecut de la căderea comunismului, românii și România au avut foarte mult de câștigat, dar, din păcate, și destul de mult de pierdut.

În primul rând, am câștigat apartenența la cea mai mare alianță politico-militară din lume, NATO, ceea ce ne dă toate garanțiile posibile de securitate și ne permite să dormim noaptea liniștiți, știindu-ne copiii în siguranță.

Am câștigat reintrarea în marea familie europeană, prin aderarea la Uniunea Europeană, familie care pierduse prea mulți copii și pe care i-a reprimit acasă după un lung și sinuos proces.

Am câștigat oportunitatea de a călători liber în Europa, de a conecta economia noastră la una dintre cele mai performante economii din lume, de a beneficia de miliarde de euro nerambursabili, care să modernizeze o țară închistată în trecut.

Am câștigat și la noi acasă drepturi și libertăți fundamentale la care visam cu ochii deschiși înainte de 1989 și pe care le consideram exclusiv apanajul marilor democrații ale lumii.

Este evident că am avut foarte multe de câștigat în toți acești ani care s-au scurs de la căderea regimului opresiv.

Din păcate, în tot acest răstimp, românii și România au avut și prea mult de pierdut.

Una dintre cele mai mari pierderi o reprezintă tinerii goniți la muncă în străinătate, pentru că guvernele care au condus țara nu au știut aproape niciodată cum să-și țină copiii acasă, cum să le creeze condiții pentru a se dezvolta, pentru a-și construi o familie prosperă și pentru a se bucura de surâsul propriilor copii, cum să le creeze locuri de muncă bine plătite, astfel încât să pună umărul la reconstrucția țării lor, nu la prosperitatea unor state deja prospere. Aceasta este o pierdere uriașă, de care niciunul dintre actualii guvernanți nu pare să fie mișcat.

Apoi, la nivel economic, România a pierdut fabrici, uzine și întregi ramuri industriale, pentru că, în loc să facem reformă imediat după Revoluție, noile guverne autoproclamate democratice au construit „capitalismul de cumetrie”.

În tot acest context, nu ne-am întrebat de ce noi, românii, nu mai producem mare lucru, iar mai bine de jumătate din bunurile pe care le cumpărăm sunt produse în alte state ale lumii, deși, cu ani în urmă, industria românească era recunoscută pentru unele produse care astăzi nu se mai fabrică.

Am pierdut, de asemenea, șansă după șansă de a utiliza tot sprijinul pe care ni-l oferă Uniunea Europeană, prin fondurile europene gratuite, de a reconstrui infrastructura sau ramuri industriale strategice.

Nu aș trece cu vederea faptul că Guvernul PSD–ALDE și-a întemeiat toate promisiunile electorale pe sloganul „reindustrializarea României”, promisiune pentru care nu au făcut până la acest moment absolut nimic.

Poporul român s-a remarcat în istoria sa ca un popor credincios, ghidat în toate acțiunile sale de valorile și morala creștină. Tot noi, românii, am fost probabil cei mai puternici susținători ai valorilor creștine în ceea ce privește definiția familiei, formată din o femeie și un bărbat, dar și recunoscuți pentru sfaturile pe care le primeam de la părinții noștri, potrivit cărora „cine are carte are parte”.