Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 decembrie 2014
Informare · respins
Ștefan Alexandru Băișanu
Informare privind programul Camerei Deputaților și aspecte legate de proceduri parlamentare
Discurs
„Ce faceți cu sistemul de învățământ, domnilor guvernanți?”
Se împlinesc astăzi, marți – 9 decembrie, nici mai mult nici mai puțin de 87 de zile de la începutul anului școlar, de când elevii din clasele primare își așteaptă manualele promise. În lipsa acestor cărți, cei mai mici elevi, și anume cei din clasele I și II, studiază după fișe și planuri de lecție realizate de învățători și după caiete speciale cumpărate pe cheltuiala părinților.
O situație fără precedent în sistemul național de învățământ. Cu ce costuri însă pentru viitorul României?
Primele clase sunt, așa cum știm cu toții, definitorii nu doar pentru a descoperi tainele scrisului și ale aritmeticii, dar și pentru a deprinde și a forma modul de învățare, dragostea de carte. Fără manuale, cu exerciții făcute sec, pe caiete sau foi, cei mici nu au niciun motiv să fie atrași de studiu, formând mai departe o generație cu o posibilă indiferență față de manualele școlare.
Din păcate, la peste două luni de la debutul unui nou an școlar, problema pare îngropată. Dacă nu se mai vorbește însă în spațiul public despre eșecul ministrului Remus Pricopie, cel uns la Educație de premierul Victor Ponta, acest lucru nu înseamnă că lucrurile s-au rezolvat. Ba, dimpotrivă. Învățătorii, părinții și chiar și elevii s-au resemnat că anul acesta vor mai învăța după manuale noi, moderne, care să le ofere informațiile de care au nevoie pentru a-și clădi baza adulților ce vor deveni.
Cu astfel de „lecții” predate de la guvernanți precum domnii Pricopie sau Ponta, de ce ar mai spera cei mici că drepturile le vor fi respectate, că vor putea să se afirme prin forțe proprii, că școala le va deschide uși către cariera la care visează?! Descurajați încă din ciclul primar, neglijați încă de la primul contact cu băncile școlii, copiii de astăzi sunt la un pas de a-și pierde încrederea în forțele proprii. Nu ne putem asuma acest risc – riscul de a avea o generație care nu așteaptă nimic bun.
Fac un apel, în al 12-lea ceas, către Ministerul Educației și ministrul Remus Pricopie să ia contact cu situația reală din școlile românești, să facă o evaluare la rece a lipsurilor cu care se confruntă sistemul nostru educațional și să realizeze o listă de priorități care să fie respectate și rezolvate într-un timp cât mai scurt. Nu ne putem numi stat european având instituții școlare fără toalete, nu ne putem numi stat european fără manuale după care copiii să învețe lucrurile elementare: să scrie și să citească.
Treziți-vă, domnule Pricopie, a mai trecut un an și nu ați făcut nimic nici în 2014!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.