Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 octombrie 2012
Declarații politice · adoptat
Marius Rogin
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
„Ce rămâne din solidaritatea europeană?”
Nu cu mult timp în urmă, integrarea europeană era dorința oricărui cetățean din sud-estul continentului. Croația, stat acceptat în UE în urma încheierii negocierilor, atrăgea invidia țărilor din fosta Iugoslavie. Dar dorința și invidia europenilor din afara spațiului comunitar au pierit odată cu instalarea crizei. Cu fiecare strigăt de ajutor sosit din direcția Atenei, Romei sau Madridului, ideea de integrare și-a pierdut din farmec, o tendință constatată atât în țările membre, cât și în cele care aspiră la statutul de partener cu drepturi depline. Conform unui recent studiu, până și germanii – cândva cei mai entuziaști europeni – și-au pierdut încrederea în Europa.
Traversăm o perioadă în care vechile certitudini: „Europa e bună, Europa înseamnă progres, Europa înseamnă bunăstare” au devenit îndoieli. Iar în privința acțiunilor de salvare a țărilor aflate în dificultate, germanii au ajuns să-și pună întrebarea: investim bani în niște acțiuni despre care nu știm cum se vor sfârși? Răspunsul vine din partea profesorului Hans-Jürgen Axt, de la Universitatea DuisburgEssen, sub forma unei alte întrebări: „Ce s-ar fi întâmplat oare dacă n-ar fi existat Europa?”
Faptul că fiecare țară își apără acum propriile interese nu înseamnă automat dispariția solidarității, crede profesorul Axt. Dar conflictele se vor înmulți dacă europenii vor repeta obsesiv aceleași întrebări: va rezista Grecia în UE? Sunt oare suficiente instrumentele de solidaritate aflate la îndemâna europenilor?
Germania afirmă că încurajează în continuare procesul de extindere a Uniunii. „Germania este și va rămâne cel mai activ stat membru al UE.”
Nu în ultimul rând, Germania vrea să-și protejeze „investițiile” din răsărit – adaugă Lambsdorff. Cel puțin în Balcanii de Vest, Germania a finanțat numeroase inițiative, fiind un partener politic și economic important.
Berlinul susține ideea de extindere, dar în momentul de față UE nu poate primi „pacienți” noi. Încrederea va trebui câștigată. Consolidarea negocierilor cu Turcia, de exemplu, ar fi în interesul Germaniei. Ca evoluție economică și ca poziție geostrategică, Turcia a devenit un partener atrăgător pentru Europa. Ca și înainte, anumite țări din comunitate resping apropierea acestei țări de UE.
Turcii nu se bucură de necazul europenilor loviți de criză, afirmă dr. Erol Esen de la Universitatea din Antalya. Totuși, se constată că încrederea în sine a turcilor a crescut simțitor. Speranța în aderare a cam pierit, din cauză că turcii nu vor să accepte decizia de înghețare a negocierilor. Or, de pe urma unei posibile integrări a Turciei ar avea de profitat ambele părți, este convins dr. Esen.
În ciuda diferitelor stadii de apropiere de UE, statele din Balcanii de Vest și Turcia au ceva în comun: nimeni nu le poate garanta că, într-o bună zi, vor face parte din Comunitate. Mulți sunt de părere că, după Croația, va mai trece multă vreme până la acceptarea unui nou partener.