Răzvan Ionuț Tănase

„Ce se întâmplă cu adevărat în spatele ușilor închise ale secțiilor de poliție?”

Ce se întâmplă cu adevărat în spatele ușilor închise ale secțiilor de poliție? Este o întrebare la care probabil nu vom afla niciodată adevăratul răspuns, din cauza autorităților care apără actele de violență săvârșite de oamenii legii, facilitând transformarea acestora în agresori, din apărători ai cetățenilor.

Poliția Română demarează frecvent campanii împotriva violenței domestice, a violenței în școli etc., însă când vine vorba despre abuzurile polițiștilor la adresa oamenilor, responsabilii închid ochii și ascund neregulile sub preș fără niciun resentiment și fără să se gândească la traumele suferite de cele mai multe ori de către persoane inofensive. La adăpostul legii și fără pic de conștiință, cetățenilor care nu reprezintă un real pericol le sunt aplicate bătăi crunte de către polițiștii însetați parcă de dorința de a face rău, de a

răni, uitând, de fapt, care este adevăratul lor rol în societate. În acest timp, infractorii se plimbă nestingheriți pe străzi, continuându-și șirul fărădelegilor, profitând pe bună dreptate de incompetența agenților și de incapacitatea acestora de a face diferența dintre bine și rău.

Nu trece lună fără ca astfel de evenimente să nu țină primele pagini ale tabloidelor, deschizându-ne ochii asupra caracterului meschin pe care unii indivizi în uniformă îl manifestă. Școlim mii de agenți de poliție, cheltuind sume considerabile din bugetul de stat, pentru ca la final să primim drept răsplată bătăi și umilință din partea lor.

Un caz recent care mi-a stârnit disprețul față de „apărătorii legii” este acela al unui tânăr de 26 de ani care a decedat în secția 10 a Poliției din București, după ce a fost transportat în respectiva unitate pentru a fi legitimat. Alarmant este faptul că această secție s-a aflat de nenumărate ori în vizor din cauza unor evenimente similare, în cazul cărora diferite persoane au acuzat acte de cruzime săvârșite la adresa lor de către oamenii ce poartă uniformă și care abuzează de acest lucru, ca și cum ar avea drept de viață și de moarte asupra unor indivizi pe care îi consideră „inferiori” lor din diferite puncte de vedere.

## Stimați domni,

Frustrările, lipsa stimei de sine, slăbiciunea psihică, sentimentele de neputință și dorința acută de putere nu ar trebui să se reflecte în comportamentul dumneavoastră față de cetățenii pe care ați fost pregătiți să îi protejați!

Prin astfel de gesturi reușiți doar să dați dovadă de o ținută josnică, lipsită de demnitate, care nu merge mână în mână cu statutul pe care îl aveți, nu face cinste, ci, din contră, dezonorează instituția pe care o reprezentați.

Doresc să vă reamintesc că în atribuțiile statului intră obligația de a nu supune la rele tratamente persoanele aflate în jurisdicția sa, dar și obligația de a lua orice măsură pentru a proteja integritatea fizică și corporală a acestora – sunt precizările făcute de CEDO, dar de care se pare că în țara noastră nu se ține cont. Frecvent este încălcat, de către oamenii în „haină albastră” din România, articolul 3 din Convenția europeană a drepturilor omului referitor la interzicerea tratamentelor inumane sau degradante, însă la noi cel mai bine funcționează „legea pumnului”, fiind din ce în ce mai des folosită, dar considerată corectă doar atunci când este aplicată de către polițiști. Aceasta este concluzia pe care o trag având în vedere că, de cele mai multe ori, cazurile de abuz ale agenților față de populație nu își găsesc rezolvare prin justiție în România. Ei bine, pentru aceste practici suntem din ce în ce mai des „urecheați” de CEDO, unde românii află dreptatea după ce au fost abuzați și nedreptățiți, iar statul trebuie să plătească milioane de euro despăgubiri.