Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 decembrie 2010
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Mihai Aurel Donțu
Discurs
„Ce se va întâmpla cu România și cu românii în 2011?” După potopul de tăieri cu sânge rece, operat pe viu, fără anestezie, de către premierul Boc – la cererea expresă a chirurgului-șef, domnul Băsescu, supraveghetorul și aprobatorul său permanent –, revărsat din belșug asupra românilor în tot anul 2010, fiecare român în parte se întreabă, pe bună dreptate, dacă în 2011 se mai poate întâmpla ceva bun în viața de zi cu zi sau dacă va avea din nou parte de astfel de decizii guvernamentale dureroase, care au doar nefastul rol de a-i pune viața la grea încercare.
Că vom avea o oarecare creștere economică sau nu, că leul va rămâne cât de cât stabil, iar exporturile vor crește în continuare, acestea sunt prea puține și extrem de firave semne care ar putea să se reflecte în vreun fel și pe masa românului – cea mai austeră din ultimii 20 de ani – acum, în prag de Sfinte Sărbători.
După ce nici măcar viitorul acestei țări, adică bebelușii, cei care s-au născut în ultimii doi ani sau cei care urmează să se nască de acum înainte în România, nu reprezintă vreo prioritate portocalie și, mai ales, una băsesciană, cine ar mai putea crede în faptele bune promise din nou de la anul?
Cine ar mai putea spera în țara asta că vreun ministru din acest guvern boccian, plin de tot felul de idei de coșmar pentru buzunarele și siguranța zilei de mâine a românilor, mai poate avea vreo intenție bună pentru aceștia, începând din 2011, dacă în 2010, aceleași minți luminate le-au luat cu japca tot ce se putea lua?
După ce sănătatea a fost trimisă cu tot avântul în colaps și medicii alungați în masă peste graniță, după ce educația nu mai are niciun viitor sau nici măcar vreun dram de prezent în această țară, iar mamele, salariații și pensionarii sunt condamnați pe viață, precum cei mai fioroși criminali, mă întreb, domnilor guvernanți și domnule președinte Băsescu, cine vă mai crede că ați făcut tot ce era mai bine pentru popor și pentru economia țării?
Ați omorât, domnilor pedeliști, orice speranță de mai bine în viața românilor și le-ați justificat această crimă spunându-le că ați făcut reformă reală. Da, e adevărat! Ați reușit să faceți reformă în buzunarele și pe pielea lor, după ce i-ați umplut întâi de minciuni portocalii, umflate până la refuz. Și, când s-au spart toate, rând pe rând, tot românii au trebuit să plătească pentru paguba produsă. Cine ar mai putea avea vreun dram de optimism în țara asta, cine ar mai putea crede că anul 2011 va însemna un an mai bun, după ce a trăit în 2010 guvernat de cel mai pustiitor Guvern de care a avut parte România în toată istoria ei?
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.