Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 septembrie 2011
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Vasile Mocanu
Discurs
„Ce tren ni se pregătește?”
Ideea numirii, în urma unor concursuri bine puse la punct, a unor manageri privați în fruntea marilor companii naționale nu este rea. Nici măcar plătirea acestora cu niște salarii uriașe, comparativ cu nivelul salariilor din România, nu este de respins de prima dată, dar întreaga stratagemă PDL-istă ascunde un scop politic bine definit, iar acesta este evident subversiv!
Companiile naționale sunt de două feluri. Unele produc beneficii fabuloase, precum cele din domeniul energiei, altele produc pagube enorme, precum Căile Ferate Române.
Cine s-a mai încumetat să meargă în ultimii ani cu trenul a văzut în ce hal fără de hal a ajuns această regie națională, altădată o mândrie a economiei românești.
Zona feroviară, inclusiv cea de maximă siguranță, s-a transformat într-un fel de ladă de gunoi a localităților pe care le străbate rețeaua de cale ferată, stațiile au devenit un soi de refugiu pentru toți bătuții de soartă, pe fiecare scaun din incintă dormind câte un nefericit, în vreme ce majoritatea garniturilor de tren arată ca vai de lume. Nu mai spun că jumătate din călători continuă să meargă fără bilet, cei mai mulți dintre ei devenind fie foarte agresivi, fie foarte plângăcioși când sunt luați la întrebări de „naș”, foarte rar, de altfel.
În același timp, nu mai este niciun secret pentru nimeni că mulți dintre directorii, managerii, șefii, șefuleții acestei regii, din ultimii 20 de ani, au strâns averi colosale. Dar ce au în comun toți acești oameni? Un model!
Deși PDL invocă permanent moștenirea dezastruoasă lăsată de PSD și influența negativă a lui Ion Iliescu, pentru a justifica starea gravă în care a ajuns societatea românească în ultimii ani, tocmai cazul CFR îi contrazice flagrant.
Cine este cel care a ținut cel mai des frâiele Ministerului Transporturilor în ultimii 20 de ani? Cine este cel care, după ce s-a dus spre funcții mai înalte, și-a lăsat în urmă ucenici care să-i continue activitatea? Evident, Traian Băsescu! Modelul pe care s-a ruinat CFR poartă numele lui Traian Băsescu. Nu cred că mai are cineva vreo îndoială.
Cum mai poți, în aceste condiții, să susții că ai avut parte de o moștenire dezastruoasă, dacă dezastrul poartă chiar numele tău? Pușculiță de partid vreme de foarte mulți ani, transportul feroviar a ajuns o gaură neagră a economiei naționale tocmai pentru că a fost golit permanent de resurse în favoarea clientelei politice. Din acest motiv, CFR este astăzi o rușine națională!
Cum de PDL nu a venit cu ideea managerilor privați în urmă cu 15 ani, când Băsescu și PD se aflau la guvernare? De ce nu a propus Alianța DA manageri privați acum șapte ani, când au ajuns din nou în fruntea țării?
Pentru că CFR trebuia să poarte un nume: șpagă pentru PDL!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .