Eugen Constantin Uricec

„Ce va găsi clopoțelul în școală când va suna luni?”

Prima zi de școală este de departe cea mai emoționantă zi, atât din viața copiilor, cât și a părinților. An de an, la început de toamnă, clopoțelul invită copiii să descopere din tainele cărților și să le clădească personalitățile către o societate corectă, onestă și bazată pe cunoaștere.

Cu toate acestea, în multe din școlile României bucuria primei zile de școală este umbrită de probleme administrative ce au tergiversat din decembrie 1989 și până în prezent. Când spun aceasta mă refer în primul rând la faptul că multe dintre școlile primare și gimnaziale, în special în mediul rural, nu au fost modernizate de dinainte de căderea regimului comunist. Băncuțe rupte, pardoseli găurite, toalete neigienice

și sisteme de încălzire ineficiente. Chiar și acolo unde s-au mai făcut ceva investiții, lucrările prost executate, cu materiale de slabă calitate și în batjocură, copiii continuă să poarte mănuși în miezul iernii și să utilizeze săli de clasă greu de imaginat.

O altă problemă gravă cu care se confruntă învățământul preuniversitar de ani buni este reprezentată de exodul cadrelor didactice competente, care abandonează în fiecare an cea mai importantă meserie din societatea românească. Ei nu pot și nu trebuie judecați pentru părăsirea sistemului, ci guvernele din ultimii 20 de ani, care nu au găsit suficiente resurse financiare pentru o salarizare decentă a cadrelor didactice. Am ajuns astfel în situația în care dascăli cu experiență pleacă de la catedră și ajung în sistem suplinitori care au promovat examenul de titularizare cu nota minimă sau care chiar nu au trecut acest examen.

Mai mult, România rămâne și în anul 2013 în topul european nefericit din perspectiva abandonului școlar. Este lesne de înțeles că la baza acestui fenomen se află precaritatea condițiilor materiale în care se nasc și trăiesc mult prea mulți copii români. O pereche de pantofi noi sau o uniformă școlară sunt un lux pentru copiii care vor să învețe să citească și să socotească.

Cele trei probleme sesizate sunt doar o parte dintre problemele care umbresc clinchetul vesel al clopoțelului. Tragic este că toate aceste probleme sunt de notorietate în societatea românească și pentru clasa politică, însă acțiunea s-a lăsat așteptată.

Pentru acest motiv, stimați colegi, vă propun ca atunci când Guvernul va trimite în Parlament noua lege-cadru a salarizării personalului plătit din fonduri publice să încercăm să așezăm dascălul pe scara de valori pe care o merită în societatea românească.

De asemenea, pentru toți acei copii care din pricina condițiilor materiale nu pot ajunge să frecventeze școala sau ajung în situația de abandon școlar să intensificăm măsurile de protecție socială, țintindu-le către ei și în folosul lor.

Mai mult, fiecare dintre noi să colaborăm mai bine cu edilii locali, pentru ca în România să nu mai existe școli în paragină sau în lipsa minimelor utilități.