Neculai Rățoi

„Cea mai urâtă nație – băsistul monarhist”

De când și-a exprimat opiniile personale – e drept, deloc măgulitoare și în totală contradicție (ca de obicei...) față de cele exprimate în documentul de așa-zisă condamnare a comunismului –, Băsescu și-a dat foc la valiză: i-au sărit în cap aproape toți țuțerii numiți „intelectualii” săi, bătându-i de zor obrazul: „Rușinică, nea prezidentu’! Toate ca toate, da’ pân’ la... monarhie! Ne-ai jignit profund la lezmajestate! Da’ se poate?”

Culmea: oameni pe care, dacă-i pui să scrie numele de familie al ex-monarhului român, dau, pe medie, aproape câte o variantă personalizată pe cap de scrib, dintr-odată s-au umplut toți de cotcodac!

Când s-au tăiat nemeritat salariile, niciunul dintre cei menționați anterior n-a piuit nimic! Când au fost reduse pensiile, niciunul dintre guralivii de-acum n-a băgat de seamă! Când au crescut într-o nesimțire impozite, taxe, accize și s-au inventat altele noi, nicio reacție n-a apărut din vreo direcție a actualilor „indignați”. Când a făcut Băsescu o femeie „țigancă împuțită”, niciunul dintre intelectualii lui Băsescu nu a mârâit nimic!

Când a tras un dos de palmă-n față unui copil, iar scandalul a devenit public și cât Casa Poporului, niciunul dintre cei mari gânditori băsiști nu a cârâit oripilat doar la ideea că un candidat la prima funcție în stat ar fi putut chiar să și gândească așa ceva, ba destui s-au înghesuit ca să-i fie slujnic ecou: „E pixelu-albastru!”, „Rușine, Dinu Patriciu!”

Când Băsescu îi făcea pe un procent însemnat dintre români „homosexuali”, „elita” băsistă cu pretenții intelectuale probabil că s-a simțit confortabil cu asta, căci n-a scos niciun sunet...

Când Băsescu făcea pe un ziarist „găozar”, alți scriitori, mai de poezii și eseuri înalt-subtile, pline de hermeneutică aplicată, de post- și transmodernism, au considerat asta ca fiind o normalitate.

Când același Băsescu spunea că școala românească scoate tâmpiți, un mare elitist care îl trăgea de limbă pe un autentic gânditor, aflat pe patul morții, doar ca să pună și el de-o carte de interviuri pe coperta căreia să figureze ca autor, se făcea că n-a auzit grobianismul prezidențial și zâmbea îngăduitor la justificările de trei parale ale matrozului eșuat pe dealul Cotrocenilor.

Ei, acum s-a schimbat foaia, s-a băgat iarăși moralitate la băcănie și s-a dat liber la ipocriți pe străzi, așa că mulți dintre băsiștii cu ifose de oameni de cultură, de oameni cu sânge subțire, au devenit brusc oripilați: „Oh, ah, dar vai, dar vai, tramvai!”, delimitându-se subit de opiniile celui pe care îl slujiseră cu credință atâta amar de ani – și, bineînțeles, pe frumoase recompense lipsite complet de spiritualitate, dar pline de materialitate. O astfel de situație, domnule Băsescu, ca să înțelegi și matale despre ce e vorba, în limbaj marinăresc se definește ca fiind situația în care șobolanii părăsesc corabia ce se scufundă!...