Răzvan Ionuț Tănase

„Cea mai veche stațiune din România, în drumul spre legendă”

Deși România stă foarte bine la modul în care a fost înzestrată de natură, iar turismul ar putea reprezenta una dintre cele mai mari bogății, se pare că până la momentul actual nu am descoperit cheia pentru succes în respectivul domeniu.

Din păcate, acest paradox românesc nu poate fi nici explicat, nici înțeles. Cum să ne explicăm că turismul nostru se află cu mult în urma celui din țările fără munți, mare, mănăstiri etc., iar șirul acestor avuții ar putea continua. O parte dintre obiectivele culturale, religioase și naturale ale României sunt unice atât în Europa, cât și în lume. Dar ce folos dacă nu știm sau, mai plauzibil, nu dorim să le exploatăm la adevărata lor valoare? În zadar sunt menționate în topurile clasamentelor alcătuite de presa internațională, deoarece promovarea externă nu poate fi mai puternică decât dezinteresul autorităților din țara noastră, care din păcate primează și aici.

Însuși Prințul Charles al Marii Britanii promovează intens, de o bună perioadă de timp, ținuturile minunate ale României, dar ministerul de resort pare că se încăpățânează și refuză să ofere o șansă reală de dezvoltare acestor minunății.

Degeaba am fost binecuvântați de Dumnezeu cu munți, mare și alte obiective turistice, dacă nu ne implicăm pentru a le face cunoscută valoarea peste hotare sau, mai grav, le lăsăm să zacă în ruină, așa cum se întâmplă cu stațiunea Băile Herculane.

Umilită de sistem, aceasta s-a transformat într-un loc trist, cu un viitor îndoielnic. Majoritatea clădirilor impunătoare de altădată, care primeau turiștii atrași de izvoarele termale bogate în tot soiul de minerale, sunt acum în paragină. Proiectele mărețe au rămas, din păcate, doar la stadiul de promisiuni și astfel turismul în această zonă nu dă niciun semn de evoluție.

Deținem o treime din izvoarele termale și minerale ale continentului, dar în zadar! Dezinteresul manifestat și pentru această latură a turismului mă determină să cred că nu avem nevoie nici de bani, nici de locuri de muncă și nici de faimă. Cehii obțin 250 de milioane de euro din turismul termal, iar austriecii, 500 de milioane de euro pe an, asta în condițiile în care resursele de care ei dispun sunt cu mult mai mici decât cele din România.

Doar turismul social mai susține acum Băile Herculane și, chiar și în aceste condiții, doar un sfert din cele 4.000 de locuri din hotelurile în funcțiune sunt ocupate de turiștii care vin pentru tratament.

Cu părere de rău privesc acum spre perioada anilor ’89, când stațiunea se afla în plină prosperitate, cu un grad de ocupare de aproximativ 6.000 de locuri pe sezon.

Ne aflăm în fața unei realități crude, pe care nu avem încotro decât să o acceptăm, însă ceea ce contează cu adevărat este ce se va face de acum înainte. „Nestematele” de care beneficiem trebuie valorificate, și nu lăsate în paragină sau vândute din diverse interese, pe sume de nimic. Așa am ajuns în situația în care clădirile superbe de pe vremuri sunt acum pustii, abandonate, formând un peisaj dezolant și care, în loc să atragă oamenii din toată lumea, îi resping cu răceală. Ele sunt bogățiile poporului român, iar reprezentanții statului ar trebui să ia atitudine pentru a readuce pe drumul cel bun turismul din această zonă.