Paul Magheru

„Cedări și retrocedări”

Politica antinațională a guvernelor de după 1990 s-a manifestat mereu la modul cel mai coerent cu putință. Toate guvernele care s-au succedat la putere au făcut pactul cu diavolul iredentisto-maghiar, care a aplicat cu tenacitate politica pașilor mărunți. Profitând mai mereu de dezbinarea mioritică, UDMR-ul s-a insinuat la putere, unde prin șantaj a încercat mereu, și chiar a reușit, să-și satisfacă nerușinatele pretenții. Este suficient să pomenim capitolul retrocedărilor unor vechi imobile și palate pe care Markó Béla și ai săi le-au obținut la masa verde.

Un exemplu elocvent în acest sens îl reprezintă clădirea Palatului Baroc, unde se afla Muzeul Țării Crișurilor din Oradea, și care a fost retrocedată Episcopiei Romano- Catolice în 2004 de către Guvernul Năstase, care s-a menținut la putere timp de patru ani doar prin cedări și retrocedări. În condițiile date, singurul lucru care se mai putea face era de a cere Episcopiei Romano-Catolice să plătească despăgubiri civile statului român, care a investit sume enorme de bani, de-a lungul timpului, în lucrări de amenajare, renovare și întreținere.

Ceream atunci, în 2005, printr-o interpelare, acest lucru. Iată că nici până în ziua de azi statul român nu a primit compensațiile necesare. Cu alte cuvinte, de ce n-ar jefui statul român și minoritățile, dacă au făcut-o și reprezentanții majorității?! În acest context, s-a stabilit mutarea Muzeului Țării Crișurilor în clădirea fostei garnizoane a armatei, un demers greoi și costisitor. Varianta cea mai bună pe care o sugeram în urmă cu câțiva ani autorităților locale, și anume aceea de-a construi o nouă clădire care să adăpostească exponatele muzeului, pare a fi îmbrățișată, într-un târziu, și de forțele de decizie locală. Cum spune o vorbă din popor: „Dă-i, Doamne, românului mintea de pe urmă!ˮ Sigur că în felul acesta s-ar cheltui mai puțini bani, acesta fiind unul dintre puținele avantaje pe care noi, ca români, le-am mai putea obține din această afacere perdantă.

Acesta nu este singurul exemplu. Retrocedare imobilelor și a terenurilor cunoaște o amploare deosebită în zona Ardealului, în special retrocedările către Biserica Greco-Catolică. Într-adevăr, în planul formal, juridic, lucrurile par simple. Dreptul de proprietate aparține Bisericii Greco-Catolice, deci ar fi firesc să-i revină bunurile cu pricina. Lucrurile nu stau deloc atât de simplu. Pe lângă faptul că statul român a cheltuit sume imense de bani cu aceste clădiri, banii cetățeanului român, mai există și un drept istoric, care ne poate vorbi despre împroprietărirea abuzivă făcută în vremea dominației austro-ungare în Transilvania, ca urmare a desproprietăririi țăranului român. Este vorba despre terenurile pe care s-au construit acele imobile, ca să nu mai vorbim de hectarele de pădure pe care le-a revendicat, și în bună parte a și intrat în posesia lor, aceeași Biserică Greco-Catolică, și care au fost luate cu japca de la țăranii români de către stăpânirea austro-ungară.