Liviu Bogdan Ciucă

Ceea ce a ridicat ca o problemă demnă de luat în considerare domnul Máté cu seriozitate am abordat-o și noi în comisie și am alocat un timp important dezbaterii pe acest subiect.

De altfel, cu privire la toate problemele semnalate de domnul Máté, noi în comisie suntem foarte atenți, pentru că domnul Máté este un profesionist care are și simțul juridic necesar identificării unor anumite probleme. Asta a făcut să alocăm un timp important și să analizăm și propunerea domnului Máté, și amendamentul semnat de lideri.

Acum, înțeleg așa, că preocuparea este desecreti..., să rămână secretă, nu?, data, informația respectivă, și atunci cred că nu se mai pune problema unei perioade. Deci, dacă noi considerăm că informația nu trebuie să existe, atunci dreptul acesta ar trebui să ne gândim că e valabil și atunci când vorbim de șase luni, și când vorbim de o perioadă de reținere, eventual, de trei ani sau de 100 de ani. Nu putem spune că un drept fundamental la care facem referire e valabil șase luni sau e valabil după șase luni.

Deci, dacă problema dreptului este de luat în discuție, nu vorbim de perioadă. Dar pentru că nu problema dreptului este luată în discuție, de aceea toate actele normative europene, interne, constituționale sau având alte izvoare nu discută despre dreptul în sine, ci despre perioadă.

Considerăm că, atâta vreme cât textul de lege obligă să se șteargă acele date până în perioada de trei ani de zile, este un lucru câștigat din punctul de vedere al celor care au asemenea temeri și stăteam în comisii și ne gândeam – și vă spun sincer că inițial am avut exact aceeași viziune cu colegul meu, domnul Maté –, dar mă gândeam că totuși informația asta ar fi utilă în cazul în care astăzi, într-un context, eu știu, care ține de acte de terorism, două sau trei persoane spun că nu se cunosc. Dar văzând că acum doi ani sau acum trei ani de zile au comunicat către terțe persoane din aceeași Cameră sau au comunicat între dânșii aflându-se la București sau la Galați – nu fac referire, evident, la colegii noștri nici de la Cluj, nici de la București –, cred că ar fi un instrument suficient de important de luat în seamă de noi, pe care să-l dăm la dispoziția celor care se vor ocupa de un asemenea caz, să demonstreze că cei care spun că nu se cunosc și pe care noi îi suspectăm într-un context de amenințare teroristă astăzi se cunoșteau de mult, și nu o singură dată, ci de mai multă vreme, și ne pot conduce la concluzii care să facă, repet, dosarul să curgă mai departe și acțiunile de prevenție să fie luate cu înțelepciune și utile, în timp util.

Eu cred că preocupările și temerile noastre nu pleacă de la textul de lege și nici de la instrument, pleacă de la experiențele noastre istorice. Am acumulat temeri, de pe vremuri, dinainte de ’89, poate și după, dar temerile noastre nu pleacă de la textul de lege, ci pleacă de la oameni.

Dacă avem o problemă cu oamenii, cum se spune aici – vezi procedura în fața instanței sau alte proceduri –, haideți să rezolvăm problema acolo, dar nu textul de lege este