Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 mai 2018
Informare · Trimis la votul final
Vasile Varga
Discurs
Cele trei comisii au fost sesizate spre dezbatere în fond cu această propunere legislativă, propunere care inițial a fost respinsă de Senat și are un aviz favorabil de la Consiliul Legislativ.
Guvernul, de asemenea, nu susține adoptarea acestei propuneri.
Comisia pentru mediu și echilibru ecologic a avizat favorabil propunerea legislativă.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2013 în sensul transformării timbrului de mediu într-un impozit anual, din a cărui valoare 70% se va vira în contul Administrației Fondului pentru Mediu, pentru finanțarea programelor derulate de această instituție, iar 30% va reveni bugetelor locale, astfel fiind simplificate procedura de plată și formula de calcul al acestei taxe, care devine suportabilă pentru contribuabili și echitabilă în raport cu gradul de poluare și cu bugetele din care se suportă costurile acesteia.
În urma finalizării dezbaterilor, membrii celor trei comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, respingerea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.