Ion Dumitru

„Cercetarea, în pericol!”

Renașterea noastră nu va veni de la puținele rugăciuni pe care le adresăm bunului Dumnezeu pentru salvarea neamului, ci mai ales de la capacitatea noastră de a elabora un management al dezvoltării și stabilirea priorității acestuia.

Dacă am ajuns unde am ajuns și continuăm să evoluăm negativ, nu se datorează neputinței poporului român de a crea bunuri, mărfuri și profit, ci faptului că nu s-a dat importanța cuvenită cercetării.

Agricultura s-a născut ca necesitate obiectivă a conlucrării dintre om și natură. Ea a fost prima ramură economică care a permis societății umane să progreseze, să evolueze. Evoluția omului s-a făcut în strânsă legătură cu evoluția ecosistemelor cu care acesta s-a contopit definitiv.

S-a demonstrat clar că au supraviețuit acele popoare care au acordat agriculturii importanța cuvenită. De fapt, tunelul de intrare a speciei umane în civilizație, în umanitate a fost agricultura.

Cercetarea românească din agricultură a fost pusă pe baze moderne de marele om de știință și patriot, academicianul profesor dr. Gheorghe Ionescu-Șișești. El a creat și Academia care astăzi îi poartă numele.

După 1990, cercetarea a fost mai întâi abandonată și apoi extrem de agresată. Este clar că cercetarea, ca orice alt domeniu de activitate, trebuie acum să fie supusă restructurării, pentru a contribui la dezvoltarea unei agriculturi comerciale concurențiale, conform prevederilor Legii nr. 45/2009, inițiată de comisia noastră. O țară fără propria ei cercetare nu poate să devină decât cel mult o colonie.

Pentru aceasta, cercetătorii, profesorii, academicienii s-au sesizat primii, solicitând Legislativului promovarea legii sus-menționate.

Neglijând Legea nr. 45/2009, se vor aduce grave atingeri institutelor și stațiunilor de cercetare-dezvoltare care funcționează ca instituții publice. A devenit de notorietate publică faptul că astăzi se mușcă din terenurile proprietate publică a institutelor și stațiunilor de cercetare-dezvoltare. Lovitura dată cercetării agricole nu este una nevinovată, în necunoștință de cauză. Dimpotrivă, furtul terenurilor proprietate publică se prezintă acum ca o veritabilă caracatiță, în care sunt implicați tot mai mulți amatori de șpagă sau de tunuri. Iată de ce, în tentaculele acesteia a intrat și cercetarea agricolă.

Ce se va întâmpla cu terenurile institutelor și stațiunilor de cercetare-dezvoltare? Vor fi adunate pe prețuri de nimic de către mafia terenurilor?

Dacă Dumnezeu ne-a dat minte, de ce n-o folosim pentru a gândi și la aceste adevăruri, care ne descalifică ca specie umană?!